Peste 400 de balene pilot au eşuat, miercuri, pe plaja Farewell Spit din South Island, Noua Zeelandă, dintre acestea voluntarii reuşind să salveze doar 100 de cetacee, scrie BBC, citat de News.ro.
Sute de localnici şi specialişti au încercat să salveze balenele supravieţuitoare şi au format un lanţ uman pentru a împiedica cetaceele să eşueze din nou.
Oamenii de ştiinţă nu au stabilit încă ce a cauzat eşuarea. Acest fenomen are loc atunci când balenele sunt bătrâne şi bolnave, rănite sau când se rătăcesc. Uneori, când una dintre balene eşuează, ea transmite semnale că suferă prin care atrage şi alte cetacee.
Departamentul de conservare a transmis un raport prin care anunţa o posibilă eşuare miercuri noaptea, dar nu a lansat operaţiunea de salvare până joi dimineaţa, pentru că ar fi fost periculos, a informat New Zealand Herald.
Andrew Lamason, managerul Departmentului pentru Operaţiuni de Conservare (DOC), a spus că acţiunea a fost cea mai mare înregistrată în Noua Zeelandă, după ce un număr de 416 de balene pilot au eşuat.
Pe coastele Noii Zeelande eşuează cele mai multe cetacee din lume: 300 de delfini şi balene sfârşesc pe plaje în fiecare an, potrivit Project Jonah. Multe dintre aceste incidente au loc pe Farewell Spit. Experţii spun că apele de mică adâncime le induc în eroare pe balene şi nu le permit să înoate.
Danny Glover, unul dintre salvatorii aflaţi la faţa locului, a declarat pentru BBC, că locul respectiv este considerat ca o ”capcană pentru balene”, întrucât în timpul refluxului apa se retrage aproximativ 5 km, însă în adâncime scade doar cu 3 metri adâncime.
În februarie 2015, aproximativ 200 de balene au eşuat în acelaşi loc, dintre care jumătate au murit.