5.2 C
Sibiu
vineri, noiembrie 29, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Raluca Turcan într-o ipostază inedită în clasa a VIII-a

Cele mai citite

Raluca Turcan a marcat într-un mod inedit începerea noului an școlar printr-o postare specială pe pagina sa de facebook. Deputatul a urcat un filmuleț de aproximativ 3 minute în care cântă la pian, fiind elevă în clasa a VIII-a și le-a urat elevilor „…un an școlar bun, cu succes și dorința de reușită în tot ce își propun!”. În prima zi de școală a participat la festivitatea de deschidere la Liceul de Artă din Sibiu. „Am ales să particip la deschiderea de an școlar de la Liceul de Artă pentru că sunt legată sentimental pe viață de un liceu de artă. Am studiat pianul și am visat ani la rând să cânt pe marile scene. Am cântat pe câteva, nu cele mai mari, însă emoția și trăirile acelor momente le resimt și azi. Chiar dacă am renunțat brusc, formarea pe care am obținut-o într-un liceu vocațional m-a marcat pe viață ca om.
Misiunea pe care o au stimații profesori este una extem de provocatoare: să urmărească performanța acolo unde o pot obține și să modeleze frumos, toți tinerii care nu urmează o carieră artistică. Tot efortul dascălilor trebuie susținut de familie, de dorința copiilor și tinerilor de a fi altfel, cu ceva în plus față de alți elevi de vârsta lor”, a scris Raluca Turcan, pe pagina de facebook.
Urmariți filmulețul AICI!

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

CSU Sibiu în colaps… sportiv și managerial

Baschetul sibian este în colaps. Două înfrângeri jenante și rușinoase, în fața Universității Cluj-Napoca, în deplasare, și acasă, cu...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect