7.4 C
Sibiu
luni, noiembrie 10, 2025

Expozitie de pisici la Castelul Bran

Cele mai citite

Peste o sută de pisici de rasă din Europa pot fi admirate într-o expoziţie care se va desfăşura, în perioada 25-26 iunie, la Castelul Bran, informează administraţia castelului printr-un comunicat transmis AGERPRES.
„Timp de două zile, în 25 şi 26 iunie 2016, Castelul Bran va fi invadat de cele mai frumoase feline din lume. Clubul ‘Magnificats’ din România organizează prima expoziţie jubiliară ‘World Cat Federation’ (WCF) pe meleagurile lui Dracula. Evenimentul, ‘Chat Noir, Chat Blanc au Chateau Bran’, ajuns la a doua ediţie, se desfăşoară sub auspiciile HIRH Dominic Habsburg, Arhiduce de Austria”, se arată în comunicatul de presă.
Conform acestuia, publicul va putea admira „”o mare selecţie de rase””, de la cele mai cunoscute, precum Maine Coon, Ragdoll sau British Shorthair, până la cele rare, printre care Scottish Fold, Don Sphynx sau Selkirk Rex. Iubitorilor de feline Castelul Bran le-a pregătit „Colţul Pisicilor”, în magazinul „Rotonda” din Parcul Regal, gazdele lansând noile spaţii cu suveniruri şi obiecte unice, pe lângă „Rotonda”, magazinul de înaltă ţinută „Contele” şi librăria „Regina”.
„Şi pentru că în week-end oamenii se relaxează, compania pisicilor merge foarte bine cu o halbă de bere şi o gustare delicioasă care vor putea fi consumate la poalele castelului, Parcul Regal fiind în totalitate la dispoziţia celor care iubesc să-şi petreacă timpul în aer liber. De aceea şi intrarea la expoziţia de pisici este liberă”, precizează organizatorii.
Expoziţia jubiliară WCF de la Castelul Bran va beneficia de arbitrajul internaţional al arbitrilor Klaas van der Wijk (Olanda), Carl Heinz Knelangen (Germania) şi Mary Lise Landsheer (Belgia). În afară de arbitrajul tradiţional şi de finala zilnică (Best în Show), publicul va putea admira spectaculosul arbitraj de ring. La expoziţie se vor derula ring-uri WCF, precum şi ring-urile Jubiliare, unde câştigătorii obţin prestigiosul titlu Silver Master.
„World Cat Federation” este una dintre cele mai mari federaţii mondiale de cluburi de pisici de rasă, înregistrată în Germania şi cuprinde peste 370 de organizaţii, distribuite pe şase continente. WCF participă la consultările Parlamentului European de la Strassbourg, este coparticipantă la dezvoltarea legislaţiei pentru protecţia animalelor, prin grupurile de lucru înfiinţate de organele legislative şi prin participarea la audieri parlamentare.
„Magnificats” este singurul club WCF din România, alcătuit dintr-un grup entuziast de crescători de pisici de rasă şi organizează expoziţii internaţionale de profil conform regulilor WCF.
 
Sursa: Agerpres

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

FOTO: Nebunie pe Municipal. FC Hermannstadt revine de la 0-1, a condus, dar a fost egalată în prelungiri

FC Hermannstadt a făcut un bun, duminică seara, cu FCSB, reușind să revină de la 0-1, dar în final...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect