6.3 C
Sibiu
duminică, februarie 1, 2026

9 martie: Ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană

Cele mai citite

Jurnaliştii The Times relatează că miniştrii britanici doresc să aprobe până la sfârşitul primei săptămâni din luna martie legislaţia care permite invocarea articolului 50 al Tratatului de la Lisabona, pentru a permite prim-ministrului Theresa May să iniţieze pe 9 martie procedura de Brexit cu ocazia participării la întâlnirea Consiliului European din Malta, arată news.ro.
Până în acest moment, prim-ministrul britanic a încercat să nu dezvăluie data exactă aleasă pentru a declanşa procedura de ieşire a Marii Britanii din UE. Negocierile dintre partea britanică şi cea europeană nu se pot întinde pentru o perioadă mai lungă de doi ani, decât cu aprobarea unanimă a ţărilor membre UE.
Toţi cei 28 de lideri de guvern din ţările membre se vor întâlni începând cu 9 martie în cadrul summitului de două zile al Consiliului European, care va avea loc la Malta. Acest summit reprezintă oportunitatea ideală pentru ca premierul May să invoce articolul 50 al Tratatului de la Lisabona.
Ministrul David Davis va lanasa astăzi dezbaterea parlamentară pentru un proiect legislativ, care să permită premierului să invoce articolul 50 şi să declanşeze procedura de retragere din UE. De asemenea, ministrul britanic a explicat că parlamentarii trebuie să răspundă la o întrebare extrem de simplă: ”Avem sau nu încredere în popor?”.
Guvernul Marii Britanii speră ca legislaţia să treacă până la 9 februarie de Camera Comunelor şi să fie pregătită până la 20 februarie pentru Camera Lorzilor.
Sursa: news.ro

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

Adevărul despre grăsimile saturate: de ce trebuie reduse și cu ce este corect să le înlocuim

Daniela ArnăutuGrăsimile saturate trebuie consumate cu moderație, însă adevărata problemă apare atunci când sunt înlocuite greșit. Specialiștii avertizează: în...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect