profesor Ioan Stoia

Prof. Ioan Stoia, vânătorul de genii

Visul începe cu un profesor care crede în tine, trage de tine şi te împinge la un nivel superior, înţepându-te uneori cu un băţ ascuţit numit adevăr”, spunea jurnalistul american Dan Rather. Se pliază perfect misiunii pe care o am în această săptămână. Aceea de a-l prezenta pe Ioan Stoia, profesorul care a crezut în Radu Căpriță și Alin Herțoiu, cel care îi sprijină pe băieți și care îi va însoți în Brazilia, la „Milselt Expo Science 2017”, una dintre cele mai mari și importante competiții de știință din lume. Vor ajunge acolo numai dacă, împreună, reușim să strângem pentru ei, până la începutul lunii august, suma de 7.000 de euro. Banii înseamnă deplasarea echipei, înscrierea la concurs și cazarea pe perioada acestuia. Toate cheltuielile vor fi transparente. Competiția nu face parte din calendarul aprobat de Ministerul Educației și nu poate fi finanțată de nicio instituție a statului.


Ioan Stoia s-a născut lângă Sibiu, în satul Hașag, un sat binecuvântat de Dumnezeu, așa cum spune profesorul. A urmat cursurile unui liceu din Ocna Sibiului, a terminat Facultatea de Fizică la Cluj, apoi pe cea de Matematică. Tot profesorii, oameni deosebiți așa cum îi numește, au fost cei care i-au insuflat paiunea pentru fizică, pentru matematică și, mai târziu, i-au stârnit interesul pentru o carieră didactică.

Ei ne-au trezit, ne-au ridicat din colbul satului și ne-au dat această aspirație spre lumină, spre desăvârșire”, spune profesorul.

După terminarea facultăților, prima repartiție a fost în orașul Victoria. Încă din primii ani de învățământ, profesorul Ioan Stoia a demonstrat că are abilitatea de a descoperi copii geniali, viitori olimpici naționali. La Victoria are primele rezultate în acest sens.

În 1990, după 12 ani, vine să predea în Sibiu, la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr”. Trei ani mai târziu înregistrează, alături de elevii săi, primele rezultate la fizică. Urmează o perioadă în care nu mai reușește să descopere elevii pe care și-i dorea, însă doar până în 2002. Atunci descoperă astronomia.

Am fost la primul concurs național, apoi acesta s-a transformat în olimpiadă națională, iar din 2003, 14 ediții succesive au fost reprezentate de elevii pregătiți de mine”, spune Ioan Stoia.

Astronomia este o materie extracuriculară, care se desfășoară sub formă de cerc, însă, în ultimii ani, din ce în ce mai adorată de tineri.

Dincolo de ceea ce face pentru elevii lui, profesorul găsește timp și pentru pasiunile sale. Acestea sunt muzica, o mare pasiune încă din liceu, și desenul tehnic, pe care îl consideră o lecție deosebită, o reeducare a răbdării și a voinței, după cum spune chiar el.

I-a susținut fără să se gândească de două ori

Olimpiadele și competițiile sunt un angajament serios. Efortul și sacrificiul pe care trebuie să-l facă tinerii pentru a obține performanță este imens. Cu toate acestea, Ioan Stoia îi găsește pe acești copii dispuși să renunțe la multe bucurii specifice vârstei lor, pentru a fi cei mai buni. Vorbește cu mândrie despre elevii lui și rezultatele lor la olimpiade și în viață. Cam toți foștii săi elevi au meserii fascinante. Sunt cercetători, doctori sau fizicieni de renume, unii în alte țări. Își amintește de primul dintre elevii săi care a devenit doctor. Acesta și-a susținut doctoratul în fizică, în Germania. „Participarea la olimpiade și competiții de gen presupune calități deosebite ale copilului care alege calea aceasta. Noi, profesorii îi vânăm cumva, îi intuim, îi simțim repede. […] Așa s-a întâmplat și cu Radu și Alin”, povestește profesorul.

Deși băieții au fost cei care l-au căutat, Ioan Stoia nu a stat pe gânduri și a ales să le fie alături. I-a încurajat și le-a îndrumat pașii în proiecte.

Radu este foarte bun informatician. El știe să programeze, știe să introducă datele în cipuri. Alin în schimb este foarte bun în execuție. Ei se consultă și se completează. Împreună sunt o echipă de viitor”, încheie profesorul.

Drona băieților, o instalație inedită

Concursul Naţional de Ştiinţă şi Tehnologie ,,ROSEF”, susținut la Suceava, acolo unde băieții s-au calificat pentru Brazilia, este singurul centru abilitat din țară care poate să recruteze echipaje care să reprezinte România în străinătate. Proiectul pregătit de Alin și Radu, „The explorer drone”, este o dronă de explorare de mari dimensiuni cu o mulțime de elemente inovative, printre care și un braț robotic de colectare.

Drona lor este o instalație capabilă să învingă gravitația, în baza a ceea ce există deja. Până la un punct, ei se încadrează într-un standard de execuție și de performanță. Ceea ce ei aduc sub aspectul inovării sunt elemente legate de controlul dronei, de sesizarea stării de putere, a capacității de alimentare și autoprotecția ce o poate genera singură, dar și chestiuni legate de orientare. […]. Pe de altă parte vom gândi împreună câteva aplicații, cu experimente concrete, care vor aduce ineditul instalației. Pe asta mizăm noi… pe latura aplicativă – experimentală pe care o vom dezvolta”, mai spune Ioan Stoia.

După 40 de ani de predare, profesorul mărturisește că cea mai mare satisfacție a sa este faptul că se simte chemat, dorit de tineri. De două ori a fost la un pas să renunțe la catedră în favoarea altor meserii, poate mai bănoase, poate mai liniștite, dar nu a făcut-o și nu regretă. Crede în generația de astăzi, chiar dacă este consțient că în multe situații tinerii sunt superficiali și-i sfătuiește să se implice personal, să aibă curaj, să iasă din rutină, să lupte pentru asta. Să iasă din stereotipia comună, nu prin extravaganță, ci prin spiritul autentic.

Radu Căpriță și Alin Herțoiu, alături de profesorul lor Ioan Stoia, s-au calificat la „Milselt Expo Science 2017”, unul dintre cele mai mari concursuri de știință din lume. Competiția va avea loc în Brazilia, în august, iar pentru a ajunge acolo au nevoie de 7.000 de euro. Pentru a arăta că ne pasă, putem să-i susținem donând în conturile:

Banca Transilvania – Cont în lei

RO61BTRLRONCRT0067784002

HERTOIU MARIUS

Banca Transilvania – Cont în euro

RO11BTRLEURCRT0067784002

HERTOIU MARIUS

Radu si Alin

  • Ioan Vlad

    Pentru acesti elevi si profesri emineti nu au bani dar pentru excroci care ne condc aU bani inclusv de prime,pensi,speciale si alte facilitati.

Ad