Radu Nechifor – de la pictură la nai, a creat povești incredibile despre muzică și dăruire

Naiul este unul din cele mai vechi instrumente muzicale din lume şi unul dintre instrumentele arhaice considerate perfecte. Originea naiului se pierde undeva în timp, iar până în prezent nu a putut fi stabilit nici inventatorul şi nici zona de provenienţă a naiului. Pe cât de fascinant este acest instrument, pe atât de interesantă este și poveste lui Radu Nechifor, cel mai cunoscut naist din Sibiu și printre cei mai buni din țară. Pe 24 iulie, acesta va susține cea de-a III-a ediție a spectacolului „Simply The Best – Povestea Naiului”. Pe scenă, alături de Radu și de alți artiști vor urca Gheorghe Zamfir, Ozana Barabancea și Delia. Povestea Naiului este un evenimet în care Radu a reușit să găsescă un echilibrul necesar pentru ca publicul să-l iubescă. În cadrul său sunt combinate 5 genuri muzicale, însă din niciunul din ele nu lipsește naiul. Dacă în mai puțin de o lună povestea naiului va fi spusă de artiști cu renume, noi vom spune povestea naistului Radu Nechifor.
Radu se naște pe 6 noiembrie 1984 la Mediaș. Școala gimnazială, până în clasa a V-a, o face la Cisnădie, unde s-a mutat cu familia în anul 1989. Din clasa a VI-a merge la Liceul de Artă din Sibiu. Oricât ar părea de absurd, Radu nu s-a născut cu naiul în mână, ci naiul i-a fost pus în mână de destin. Cum? Păi nu a fost un copil neapărat decis, însă era stimulat de firea lui boemă de artist. De mic picta și cocheta cu sculptura. A participat și la câteva concursuri în acest sens, însă, în paralel, făcea muzică și lua lecții de chitară. Cânta și cu vocea, iar la 8 ani se aude pentru prima dată la microfon, în cadrul unei competiții televizate, Tip Top Minitop. În fața Liceului de Artă a ajuns fără a ști exact ce vrea. „Inițial m-am dus să văd despre ce este vorba. Eu voiam la arte plastice, dar profesorul meu de muzică și profesoara mea de chitară mă îndreptau spre muzică. Până la urmă am cedat părerii lor. Am vrut să fac violoncel, însă nu am putut. Erau doar două profesoare și foarte mulți elevi înscriși. Am întrebat ce ar mai fi. Au spus naiul și așa l-am ales.” Credeți că ce s-a întâmplat între Radu și nai a fost o legătură puternică, magică? Ei bine… „Nici vorbă de magie. Eram în clasa a VI-a când m-am înscris la Liceul de Artă și abia prin clasa a X-a m-am apucat în adevăratul sens al cuvântului să studiez naiul. De aici a pornit practic totul. Studiul intens îți aduce mai multă apreciere, aprecierea îți aduce mai multă voință și mai multă putere de studiu și tot așa”. După liceu a urmat Conservatorul în București. „Nu avem de gând să dau la Conservator. Mi se părea costisitor. Trebuia să fac pregătire cu maestrul Gheorghe Zamfir, pe care urma să-l am profesor și mai toți îmi spuneau că o să ceară foarte mulți bani. L-am sunat totuși și mi-a cerut să ne întâlnim la Neptun, pe litoral, să mă asculte. Spre surprinderea mea a acceptat să mă mediteze și nu mi-a cerut niciun ban, pe niciuna dintre ore. Îmi spunea că plata lui ar fi să intru la Conservator. Și așa am început pregătirea, cu doar două luni înainte de examene.” Pentru Radu a fost o pregătire intensă, minim 10 ore pe zi, dar a fost cu folos. Intră primul la Conservator, la instrumentul lui. Acei ani de școală și-i amintește ca fiind fascinanți, în mod special primii doi, în care l-a avut ca profesor pe Gheorghe Zamfir. „Am avut contact cu foarte mulți artiști și muzicieni de renume, iar tot timpul petrecut cu maestrul Zamfir a fost special, pentru că el este un om special din foarte multe puncte de vedere. De la el am învățat nu doar muzică ci și ce atitudine să am pe scenă, cum să-mi controlez emoțiile și cum să le folosesc pe scenă”.
Și-a vândut casa pentru a face prima ediție a Poveștii Naiului
Termină Conservatorul, însă Bucureștiul nu-l convinge ca oraș. După 5 ani de stat acolo revine la Sibiu în anul 2008. „Nu-mi plăcea atmosfera de acolo și nici aglomerația. Aveam senzația că făceam prea puține pentru energia pe care o aveam și totuși eram mai tot timpul obosit.” Ajuns la Sibiu, își regăsește colegi din liceu, care urmaseră Conservatorul la Cluj și își face o formație, fără nume. Și fără nume a stat 4 ani, deși cântau de zor la nunți sau la alte evenimente din localuri. „Există un timp în care, dacă nu ai un renume, cel puțin național, trebuie să-ți faci un rodaj. Rodajul nostru a durat din 2008 până în 2011”. În 2009 înființează alături de alți doi foarte buni prieteni Asociația Internațională de Tineret Become, prieteni care îi vor fi mereu aproape în realizarea evenimentelor. În 2011 face primul spectacol „Secțiuni din Muzica Sferelor”, iar în 2013 se naște „Simply The Best -Povestea Naiului”. Între timp, formația lui capătă un nume, devenind astăzi „Radu Nechifor și Magic Band”. „În concerte am cântat mereu la nai, însă în localuri am cântat și cu vocea. Și astăzi cânt cu vocea în trupa Dream Catcher Band, însă nu îmi doresc să fac o carieră din asta. Pentru mine naiul este și va rămâne instrumentul care îmi va ocupa timpul și căruia îi voi dedica energia mea.” Radu este și profesor asociat al Liceului de Artă Sibiu. Din mâna lui au ieșit olimpici naționali, așa cum este și Amalia Căpruci, studentă astăzi în anul 3 la Conservator. Fata va cânta, alături de formația ei, la „Povestea Naiului”. De asemena, din 2008 predă la Cursurile Festivalului Internațional de Nai de la Rosa, din Elveția. O altă mare realizare a lui Radu Nechifor este implicarea în Gala Umanitară „Credem în tine”, un eveniment caritabil organizat de Asociația Umanitară „Alexandra Nanu”. Toți participanții la acestă gală o fac voluntar, fără niciun beneficiu material. „În primul rând sunt foarte puțini oameni dedicați unui scop, pe care l-ar face cu orice preț. Eu sunt un astfel de om. Când am făcut prima ediție a Poveștii Naiului mi-am vândut casa, ca să-mi ating scopul și nu am beneficii materiale. În toată cariera mea nu am întâlnit oameni mai implicați ca cei doi părinți ai Alexandrei, care au decis ca în memoria fiicei lor, să facă doar lucruri bune, cu atâta dăruire. De asta se pliază pe felul meu de a fi și pentru că am crezut cu tărie în acest proiect, am reușit să-i implic și pe alții.” Prima Gală a avut loc în anul 2012 și a fost un real succes, fiind atât de apreciată, încât, în 2014, biletele s-au vândut în două zile și a fost nevoie de două zile de spectacol.
Este și creator de naiuri
Radu a avut persoane importante care l-au sprijinit. Printre ele s-a numărat și mama lui, care i-a fost mereu alături și, indiferent de deciziile pe care le-a luat, l-a sprijinit. Radu a ajuns să cânte și să promoveze naiul pe scene din Germania, Elveția, Italia, Spania, Grecia, Finlanda, Franța, Statele Unite sau Canada. „ Mă simt oarecum norocos că am ales acest instrument. Este un instrument cu un sunet deosebit. Chiar și cei care îl aud pentru prima dată sunt fascinați de sunetul lui. Apoi există foarte puțini naiști profesioniști. Nu este ca la pian sau vioară, de exemplu.”
Când nu are naiul în mână, Radu înoată, joacă tenis de masă, urcă pe munte sau lucrează cu lemnul. Pasiunea pentru sculptură din copilărie nu i-a dat pace și, din 2008, și-a deschis în Cisnădie un atelier de naiuri. „În principiu l-am deschis ca să fac naiuri pentru mine și pentru cei apropiați, însă am primit din ce în ce mai multe cereri. Am învățat meșteșugul naiului de la Joeri Murk, un creator de naiuri din Elveția, iar atunci când le fac mă destind și orice stres dispare. Sunt foarte multe reguli în crearea unui nai, mai multe decât își poate imagina cineva.”
Ce este special pentru Radu? Folclorul românesc și…„Momentele acelea cheie care au avut influență asupra mea și pe care nu o să le uit niciodată. Unul dintre ele este prima dată când am participat la o repetiție de-a maestrului Zamfir cu Ansamblul Ciocârlia și dirijorul Marin Alexandru. A fost un moment în care am avut o revelație cu privire la folclorul românesc. Am simțit o emoție pe care nu o pot descrie. Făceau repetiții pentru un spectacol pe Carnegie Hall. Un alt astfel de moment a fost prin 2004, 2005 când am fost la Zilele Satului Găiești, alături de Nicolae Botgros. Atunci am cântat prima dată cu Ansamblul lui Marin Alexandru. Am fost prezentat de maestrul Zamfir ca fiind un student de-a lui și care va cânta ce vrea el. Am ales să cânt o horă. După 8 măsuri au început să mă acompanieze. Nu pot descrie bucuria ce m-a cuprins atunci. M-am lăsat pur și simplu pe vine și am început să râd.”
Își dorește să cânte pe Carnegie Hall din New York, cea mai prestigioasă scenă de recital din lume și să escaladeze munții Himalaya. „Nu știu însă dacă voi fi vreodată suficient de pregătit să merg acolo.”