10.2 C
Sibiu
duminică, aprilie 19, 2026

Noi cazuri de rujeolă, noi doze de vaccin în Sibiu

Cele mai citite

Direcția a Sănătate Publică Sibiu anunță confirmarea cu laboratorul a altor 16 cazuri noi de rujeolă. Este vorba despre copii cu vârste cuprinse între 6 luni și 6 ani, nevaccinați, din: Boian (2 cazuri), Laslea (2 cazuri), Copșa Mare (1 caz), Axente Sever (1 caz), Dumbrăveni (2 cazuri), Mălâncrav (1 caz), Mediaș (2 cazuri), Sibiu (2 cazuri), Șeica Mică (1 caz), Tărnava (1 caz) și Nou (1 caz).

 Până în prezent, în județul Sibiu, au fost înregistrate, în total,  34 de cazuri de rujeolă și nici un deces.

Reamintim importanța vaccinării împotriva pojarului, aceasta fiind singura modalitate de prevenire a bolii. Odată ce rujeola s-a declanșat, pot fi tratate numai simptomele acesteia. Două doze de vaccin rujeolic protejează copilul aproape 100% împotriva bolii și complicațiior potențial severe ale acesteia sau care pot duce la deces. Prima doză de vaccin ROR se administrează conform Calendarului național de vaccinare, la 9 luni sau chiar la 7 luni (în caz de focar), iar a doua la vârsta de 5 ani”, se arată în comunicatul trimis de reprezentanții instituției.

Publicitate

De asemenea, având în vedere epidemia națională de rujeolă, Ministerul Sănătății a repartizat la nivel național 109.000 doze de vaccin ROR, din care județului Sibiu i-au revenit 3.020 doze.

Vaccinul, ajuns la Direcția de Sănătate Publică Sibiu în cursul zilei de vineri, a început deja, de astăzi, 22.05.2017, să fie distribuit medicilor de familie din județ, pentru demararea acțiunilor de vaccinare împotriva pojarului.

În prezent, în județul Sibiu au fost catagrafiați aproximativ 1000 de copiii restanțieri la vaccinarea cu vaccin rujeolic.

spot_img
Ultimele știri

CSU Sibiu s-a calificat în play-off-ul Ligii Naționale!

CSU Sibiu a revenit acolo unde îi este locul! După o luptă infernală susținută în ultimele luni, ”vulturii” au...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect