Guvernul României a alocat, pentru perioada 2017-2020, nu mai puțin de 557.005.764,33 lei proiectelor de investiții din județul Sibiu. Astfel, potrivit Listei obiectivelor de investiții susținute din Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL II) actualizată ieri de către Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, vor fi finanțate de la Guvern 109 proiecte de investiții din județul Sibiu. Nu mai puțin de 54 localități din județ, cu cel puțin un proiect, se află pe lista proiectelor de investiții finanțabile de către Guvernul PSD din Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL II). “Țin să precizez că Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene a încheiat analiza de specialitate cu privire la alocările de fonduri din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL), fiind semnate toate ordinele de finanţare pentru judeţele ţării. Astfel, toate cele 109 proiecte din județul Sibiu aflate pe Lista obectivelor de investiții actualizată sunt declarate eligibile și vor primi finanțare în perioada 2017-2020. Prin urmare, toți cei care au susținut că Guvernul PSD alocă preferențial sumele pentru investiții demonstrează, încă o dată, că se înșeală, că sunt preocupați doar de a inventa acuzații fără fundament în realitate. Guvernul PSD își respectă promisiunile făcute ÎNTREGII ȚĂRI, de a crește calitatea vieții fiecărui cetățean, indiferent unde locuiește – într-un oraș mare sau într-un sat -, de a-i oferi posibilitatea de a avea acces, în propria comunitate, la servicii de sănătate, educație, apă – canalizare, energie termică și electrică, transport, drumuri, salubrizare, cultură etc. După cum poate observa oricine parcurge lista celor 109 obiective de investiții aprobate pentru finanțare în județul Sibiu, în alocarea banilor NU S-A FĂCUT NICIO DISTINCȚIE legată de culoarea politică a primarului – au primit finanțare atât localități cu primari PSD-ALDE, cât și localități cu primari PNL, o dovadă evidentă în acest sens fiind chiar municipiul Mediaș -, SINGURA PREOCUPARE a Guvernului PSD fiind să aloce banii comunităților care au cea mai mare nevoie de ei. De acești bani beneficiază toți cetățenii României, Guvernul PSD fiind un Guvern al echității și solidarității sociale, preocupat de nevoile oamenilor și nu de culoarea lor politică. Iată că cei ZERO bani pentru județul Sibiu înseamnă, asa cum de altfel am aratat si in conferintele de presa anterioare, de fapt, 557.005.764,33 lei”, a declarat senatorul social democrat Viorel Arcaș, secretar al Comisiei de Buget-Finanțe din Senatul României, prin intermediul unui comunicat de presă.
Actualizat:
eveniment
Viorel Arcaș: Zero bani pentru județul Sibiu înseamnă, de fapt, peste 557 de milioane de lei
Cele mai citite
Ultimele știri
Cea mai mică inimă artificială din lume, creată de studenţii români, premiată la o competiție globală
Un grup de studenţi de la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” din Iaşi a dezvoltat cea...
Articolul precedent
Articolul următor