Guvernul a stabilit unele măsuri pentru asigurarea plăţii de către angajator a contribuţiei pentru pensii şi sănătate la nivelul salariului minim brut pentru toţi salariaţii, inclusiv pentru persoanele care au încheiate contracte de muncă cu timp parţial şi pentru cei cu plata în acord.
”Guvernul a stabilit unele măsuri pentru asigurarea plăţii de către angajator a contribuţiei pentru pensii şi sănătate la nivelul salariului minim brut pe ţară garantat în plată, pentru toţi salariaţii, inclusiv pentru persoanele care au încheiate contracte de muncă cu timp parţial şi pentru cei cu plata în acord. Excepţie fac salariaţii elevi, studenţi, persoane cu dizabilităţi, pensionari şi cei care cumulează venituri de cel puţin nivelul salariului minim brut pe ţară garantat în plată”, se arată într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX.
Executivul precizează şi categoriile de angajaţi exceptaţi de la această regulă. Concret, este vorba despre elevi sau studenţi cu vârsta până în 26 de ani, ucenici în vârstă de până la 18 ani, persoane cu dizabilităţi care, prin lege, au posibilitatea să lucreze mai puţin de 8 ore pe zi, pensionari pentru limită de vârstă în sistemul publice de pensii, cu excepţia celor care beneficiază de pensii de serviciu în baza unor legi/statute speciale, precum şi a celor care cumulează pensia pentru limită de vârstă cu cea din sistemele de pensii neintegrate sistemului public de pensii şi persoanele care cumulează venituri de cel puţin nivelul salariului minim brut pe ţară garantat în plată din mai multe contracte individuale de muncă.
Citește mai mult pe gandul.info