Duminica aceasta, îndată după ce ne-am vindecat de griji în Duminica trecută, ne vindecăm de slugărnicie. Suntem, din voia lui Dumnezeu, în ziua în care facem pomenire de Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul și Vindecarea slugii sutașului (Matei 8. 5-13), amintind și de Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava și Niceta de Remesiana– un bunic luminos în spiritualitatea Ortodoxiei românești. Slujitorii de preț ai lui Iisus Hristos. Fără nimic din slugărnicia prin care astăzi ne credem slujitori ai Lui. Verticali și destinși, asumând prietenia cu Hristos nu ca pe o alternativă ci ca pe singura posibilitate de a primi Raiul, sfinții aceștia și alții asemenea lor, intrigă prin cutezanța de a-L privi în ochi pe Dumnezeu. Și de a-i spune: DA. Venim după Tine cu toate riscurile. Bună lecție pentru dezertarea de Duh în care ne zbatem azi. Martori la neputința noastră, sfinții încearcă din răsputeri să ne încurajeze devenirea, să ne rânduie ajutor la vremea de ispită și durere în care ne zbatem, numind-o fericire.
Avem dinainte o Duminică plină de sens. În care suntem chemați să înțelegem în ce mod Hristos Domnul lucra în Duhul Sfânt prezența Sa în mijlocul oamenilor. Smerenia prin care s-a plecat în apele Iordanului și modul prin care, picurând parcă Aghiasmă în rănile slugii sutașului, izbăvește pe acesta din neputință. Aparținem neamului creștin, în mijlocul căruia aceste minuni s-au petrecut, au dat sens Împărăției lui Dumnezeu ca stare de realitate. Vremurile nu au trecut. Noi, în schimb, ne-am pierdut verticalitatea și credem, după modelul lumii în care trăim, că a fi creștin înseamnă carieră și împlinire, motivație și linie de credit în acțiunile noastre. Ori icoanele din iconostasul Duminicii acesteia ne arată, a câta oară, că a fi creștin înseamnă a-L asuma pe Hristos drept Cruce de viață, pe viață și pe moarte. Uneori e greu de înțeles. Gândind la Nașterea Botezătorului nu putem să nu gândim la tresăltarea sa din pântecele Elisabetei când și-a întâlnit vărul din pântecele Fecioarei Maria. Identități tresărind din pântece, într-o lume în care se promovează avortul ca normalitate, drept terapie? Aici se rupe creștinismul de creștinii săi de duminică. Să nu fie. Nu de slugărnicia noastră are nevoie Hristos în vestirea Evangheliei Sale, în așezarea noastră pe locurile dintâi din adunările noastre, în comentariile noastre acide și stupide de prin colțuri de facebook, în ifosele noastre împăiate în cultura drepturilor omului nemântuit de păcat. Ci de slujirea tihnită în Duhul Sfânt, dăruitorul de Pace și Har dar și neliniștitorul, ce ne pune mereu pe linia slujirii. Ca un dar. Inalienabil.
Publicitate
