Auzind acestea, s-a întristat…(Luca 18. 18-27)
Un tânăr caută răspuns la întrebarea: ce să fac ca să moștenesc viața de veci? Răspunsul Mântuitorului vine asemeni unui îngheț peste un pom ce se crede înflorit și prin aceasta gata de roadă. Nu. Mântuitorul nu răspunde ca noi la întrebările noastre. Tânărului acestuia îi arată că nu este o simplă chestiune de știut pe de rost mântuirea, că nu simplul fapt al cunoașterii unui adevăr te umple de sensul adevărului. Îi atinge, cu răspunsul Său, „vinde tot ce ai și împarte săracilor” (Luca 18. 22), zona de confort, punctul de încredere în sine, în care tânărul credea- și câți o fac, că nimeni nu se va băga vreodată. Ori tocmai în secțiunea aceea a preocupării Hristos atinge cu lama cuvântului, încercând să vindece părerea de sine, autoreferențialul pe propria avere. Nu cu banii are treabă Hristos, nici cu averea tânărului, ori a noastră, ci cu faptul că ea constituie unica preocupare practică într-o lume în care am învățat și știm, ca la școală, ce avem de făcut pentru mântuire. Ori ce spune Domnul este pune în acord ce știi cu ce faci. Nu făptui nimic care să ascundă de sufletul tău prezența lui Dumnezeu. Nu-l sufoca pe Hristos în jăratecul altei dorințe decât al aceleia care crește mântuirea ta în veșnicie ca om. Nu este o Evanghelie împotriva oamenilor cu bani ci a oamenilor care văd numai bani. Care cred că pot cumpăra cu bani toate. Sau care se leagă mereu de banii altora. Aviz complexaților de reușita ori averea făcută de alții. Nu este nici o diferență între obsesia pentru avere și obsesia pentru averea altora. Ori vizibila preocupare ca toți să fie săracă precum ești tu pentru ca lumea să fie cu adevărat bună. Nu. Nu suntem egali în averi și daruri, dar putem să ne facem dăruitori în chip egal, în disponibilitățile arătate celor aflați n nevoi reale. Pentru că e tot mai limpede că în jur se crește o plasă de nevoi închipuite, induse, în care cădem foarte des, crezând că ne facem astfel datoria față de sărac. Nu despre asta e vorba în Evanghelie. Ci despre nevoia omului de a se obseda de idealuri care nu sunt legate de mântuire. Și despre nevoia lui Dumnezeu de a ne ști liberi de ele. De aceea răspunde franc, fără ocolișuri, tânărului convins că e pe calea cea bună. Pentru că libertatea are ca ființare adevărul. Iar adevărul este uneori dureros. Văzându-i nodul în gât, Dumnezeu oftează. Ne vrea mereu cu El. Mântuiți.
