…numai acesta, care este de alt neam?

Vestea cea bună, după Michael Keiser, constă în faptul că Împărăția lui Dumnezeu este la îndemână! (Propovăduirea Cuvântului, Renașterea, Alba Iuia, 2017, p. 17). Al zecelea lepros, din Evanghelia Duminicii acesteia, reintrată în șirul lecturilor ca fiind a 28-a după Rusalii, simte deplin aceasta. Nu, Hristos nu vine să stea deoparte. Dovadă stă și întâlnirea aceasta. Cu 9 compatrioți ai săi co-religionari și încă unul…Samarineanul pierdut printre leproși, atâta vreme cât era lepros și locuia la marginea satului cu ceilalți, nici nu mai conta dacă are viză de ședere în grupul acela, național altfel. Abia vindecat și reintrat în drepturi civile, care se recunoșteau printr-o acțiune religioasă, trebuiau să se arate la Templu unde preoții emiteau un document de vindecare, leprosul rămâne…samarinean. Adică tot lepros. Nu se poate duce la Ierusalim iar pe Vindecătorul acesta necunoscut nu pare să-l intereseze templul său din Samaria. Și vine spre El. Bucuros. Vindecat. Înțelege că El, Omul Acela tăcut și luminos, El e cheia vindecării. Dezorientat din lipsă de templu descoperă pe Dumnezeul cel Viu. Aviz celor care confundă Trupul cel tainic al lui Hristos doar cu o simplă construcție. Ori cu administrația ei. Taina este limpezită de Hristos care oferă lecția mulțimii. Leprosul vindecat, mulțumind Lui Hristos, iese din străinie și se face neam cu El, Hristos Vindecătorul. Azi e la fel. Ne dăm unii mai credincioși ca alții doar pentru că avem unde merge ca să ne ridicăm dovada vindecării, nemaifiind atenți la Vindecător. Mai atenți la Altar decât la Jertfă uităm și exacerbăm cele ce le credem cu cele ce ne-au fost încredințate în Hristos. Lecția este grea și pentru umaniștii ce ne vorbesc despre drepturile omului  ca despre bezele, varză murată ori portocale și afine. Ca niște produse inerente ale unei „bucătării” a Dreptului. Nu e deloc așa. Când afirmăm că toți oamenii sunt egali trebuie să înțelegem că numai în El, în Hristos suntem inalienabili în șanse și numai în una, în principal: suntem egali în dreptul de a ne mântui! Restul sunt reacțiile celor care merg spre un templu sau altul, invocând administrații pestrițe și ideologii pentru a primi actul vindecării. Izvorul unic este El. Oricât de mult ar dura decodificarea codurilor în care l-am ascuns. Numai în el leprosul vindecat, cetățean al Samariei, primește cetățenia Împărăția. El, hristos, nu e un funcționar al drepturilor ci Împăratul, dătătorul acestora. Când El lipsește, totul se prăvălește. Să luăm aminte cum se prăvale ifosul lumii…