1.3 C
Sibiu
duminică, februarie 1, 2026

”Lupii galbeni” s-au calificat în optimile Cupei României

Cele mai citite

Petrolul Ploiești a revenit între primele șaisprezece echipe din Cupa României. Astăzi, prahovenii au câștigat pe terenul Ceahlăului din Piatra Neamț, scor 2-1. Meciul a fost început mult mai bine de către gazde, nemțenii deschizând scorul în minutul 15. Curpăn a marcat după o acțiune frumoasă a echipei sale, el primind mingea în 4 metri și de acolo nu a avut probleme în a înscrie. Agafiței a avut șansa să facă 2-0 pentru moldoveni, dar șutul său a fost prins de portarul advers și s-a intrat la pauză cu scorul de 1-0. Revenirea ”lupilor galbeni” s-a produs în repriza secundă. Buhăescu a egalat în minutul 56, după o pasă a lui Constantinescu. La faza următoare, Agafiței a avut încă o oportunitate pentru Ceahlăul, din poziție asemănătoare ca în prima repriză, dar și de data aceasta a ratat, șutul trecând peste poartă. Nu la fel a făcut Roige, de la Petrolul, la o fază confuză în careul nemțenilor, acesta a șutat nemilos și a făcut 2-1 pentru oaspeți. Rezultat care a rămas până la final, iar ploieștenii s-au calificat în faza următoare.

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

Ai auzit de boala Ménière? Iată ce simptome are și cum îți poate răvăși viața

Daniela ArnăutuBoala Ménière este o afecțiune cronică a urechii interne care poate influența profund calitatea vieții. De multe ori,...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect