Preşedintele CNPP: Ne aflăm în graficul normal de plată al pensiilor către beneficiari

spot_img
Cele mai citite

Preşedintele Casei Naţionale de Pensii Publice (CNPP), Daniel Buciu, afirmă că nu există întârzieri în ceea ce priveşte plata pensiilor aferente lunii ianuarie pentru toate categoriile de beneficiari.

„Niciun talon de pensie nu a fost tipărit sau retipărit greşit, ba dimpotrivă ne aflăm în graficul normal de plată al pensiilor către beneficiarii care au optat pentru plata pensiilor prin Compania Naţională Poşta Română, dar şi beneficiarii care au optat pentru plata pensiilor în cont curent, potrivit convenţiilor în vigoare”, precizează şeful CNPP.
În ceea ce priveşte pensiile speciale acordate conform legislaţiei în vigoare, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de Urgenţă nr. 226/2020, privind unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, ordonanţă care implică neactualizarea cu rata medie a inflaţiei pentru un număr de 4.603 beneficiari, taloanele de pensie au fost tipărite la valoarea aferentă lunii decembrie.
„Facem precizarea că, nici pentru aceste categorii de pensii speciale, nu există nicio întârziere cu privire la termenul de plată a lor către beneficiari”, a transmis vineri seara Daniel Buciu. (AGERPRES)

spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele știri

VIDEO: Mountain Challenge Competition 2026, la Sibiu: 12 echipe de cadeți, din 9 țări, se vor întrece în probe militare, în mediul montan

Prima ediție a Mountain Challenge Competition 2026 va avea loc în perioada 19–23 octombrie, în zonele Săliște, Crinț, Sibiel,...

Știri pe același subiect