Producţia industrială a României a scăzut cu 10,2%, în primele 11 luni din 2020 (INS)

Cele mai citite

Producţia industrială din România a scăzut cu 10,2%, ca serie brută, în primele 11 luni ale anului trecut, faţă de aceeaşi perioadă din 2019, în timp ce, pe serie ajustată, declinul a fost de 10,5%, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS), publicate miercuri.

Astfel, în perioada 1 ianuarie – 30 noiembrie 2020, comparativ cu perioada 1 ianuarie – 30 noiembrie 2019, producţia industrială (serie brută) a fost mai mică cu 10,2%, din cauza scăderilor înregistrate de cele trei sectoare industriale: industria prelucrătoare (-11,3%), industria extractivă (-10,5%) şi producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (-3,4%).
Producţia industrială, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în perioada 1 ianuarie – 30 noiembrie 2020, comparativ cu perioada 1 ianuarie – 30 noiembrie 2019, a scăzut cu 10,5%, ca urmare a scăderilor din industria prelucrătoare (-11,4%), industria extractivă (-10,0%) şi producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (-3,9%). Potrivit INS, în luna noiembrie 2020, producţia industrială (serie brută) a fost mai mică faţă de luna precedentă cu 4,8%, ca urmare a scăderilor înregistrate de industria prelucrătoare (-6,9%) şi industria extractivă (-4,4%).
Producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat a crescut cu 10,6%. Producţia industrială, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, a scăzut faţă de luna precedentă cu 0,6%, din cauza scăderilor industriei extractive (-2,7%) şi industriei prelucrătoare (-1,7%). Producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat a crescut cu 2,5%.
Faţă de luna corespunzătoare din anul precedent, producţia industrială (serie brută) a fost mai mică cu 3,4%, ca efect al scăderilor înregistrate de industria extractivă (-10,1%) şi industria prelucrătoare (-4,1%). Producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat a crescut cu 4,4%. Producţia industrială, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, a crescut cu 0,4%. Producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat a fost mai mare cu 4,7%, în timp ce industria extractivă şi industria prelucrătoare au scăzut cu 9,8%, respectiv cu 0,8%. (AGERPRES)

spot_img
spot_img
Ultimele știri

UE pregătește un pas decisiv pentru Moldova și Ucraina. Negocierile de aderare ar putea începe pe 15 iunie

Republica Moldova și Ucraina sunt mai aproape ca niciodată de deschiderea oficială a negocierilor de aderare la Uniunea Europeană,...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect