10.2 C
Sibiu
duminică, martie 15, 2026

Șofer care transporta 8 pasageri, prins băut la volan

Cele mai citite

Marți seara, în municipiul Sibiu, polițiștii rutieri au oprit pentru control un autoturism condus pe Bulevardul Corneliu Coposu de către un sibian în vârstă de 44 de ani.

Testarea alcoolscopică a conducătorului auto a rezultat într-o concentrație de 0,94 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind ulterior însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii nivelului alcoolemiei în sânge. Acesta era angajat al unei firme și transporta muncitori spre și de la locul de muncă.
“Menționăm faptul că sibianul se afla în timpul serviciului, la volanul unui autovehicul destinat transportului de persoane și în care se aflau 8 pasageri.
În urma celor constatate, s-au întocmit actele premergătoare efectuării de cercetări penale privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului”, spune Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

spot_img
Cick spot_img
Ultimele știri

FOTO: Când educația îmbrățișează copilăria – o zi specială la Cercul Pedagogic al Educatoarelor, la Grădinița „Micul Prinț” Mediaș

Într-o lume în care copilăria ar trebui să rămână mereu un spațiu al descoperirii, al bucuriei și al imaginației,...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect