Chiar dacă ultima strategie de dezvoltare inițiată de Primăria Sibiu, în perioada în care Astrid Fodor era doar primar interimar, n-a reușit să fie aplicată în întregime, ea a reprezentat un ghid foarte bun pentru administrație în ultimii ani. A venit vremea, acum, pentru o nouă consultare, care să dea direcțiile orașului în următorii 10 ani.
Primăria Sibiu începe procesul de consultare cu sibienii pentru elaborarea Strategiei Integrate de Dezvoltare Urbană a Municipiului pentru perioada 2021 – 2030. După cum spune primăria, „acest document are ca scop definirea unei viziuni coerente pentru dezvoltarea orașului, precum și direcții și obiective concrete, va stabili un plan de acțiune și o listă de proiecte de infrastructură și până la amenajarea de noi obiective de agrement”.
Cei care vor elabora această strategie sunt CIVITTA Strategy & Consulting București, care au câștigat licitația derulată în acest sens. Compania de consultanță va primi 230.000 de lei, cu aproape 50.000 de lei mai puțin decât estimase primăria că ar trebui să coste această consultanță. Licitația a fost una tensionată, pentru că ceilalți ofertanți, Urban Scope SRL, au contestat decizia Primăriei Sibiu. Oferta lor a fost considerată neconformă, pentru că au oferit un preț „neobișjnuit de scăzut” și au refuzat să ofere documente justificative pentru salariile experților care conduceau la prețul extrem de mic.
Odată finalizată procedura contestațiilor, primăria trece la consultarea populației din municipiul Sibiu. A fost creat în acest sens un chestionar pentru stabilirea principalelor obiective de dezvoltare ale Sibiului din punctul de vedere al comunității.
“Ne dorim un răspuns puternic din partea sibienilor pentru ca orașul să se dezvolte cât mai aproape de ceea ce comunitatea își dorește. Transmițându-ne proiectele pe care și le doresc pentru Sibiu ne va permite nouă, administrației locale, să ne îndreptăm eforturile și investițiile în respectivele direcții. Prin urmare, sibienii au cuvântul.”, transmite Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.
Pentru a putea completa chestionarul, sibienii au la dispoziție un formular online, la adresa https://www.surveymonkey.com/r/8TK9P8R
Pentru cei care nu au la dispoziție un computer, pot ridica formularul tipărit din sediile primăriei:
• La Centrul de Informații pentru Cetățeni din sediul Primăriei din Piața Mare
• În sediul Primăriei Sibiu din Piața Mică 22 – ghișeele Serviciului de Administrare a Domeniului Public
• La ghișeele Direcției Fiscale de pe str. Turismului, precum și la cele din sediile Primăriei
Pentru a ajunge cât mai aproape de sibieni, Primăria Sibiu va solicita sprijinul Asociațiilor de Proprietari din zonele de blocuri pentru distribuirea acestor chestionare către locuitori și colectarea celor completate.
Consultarea va avea și o componentă destinată mediului de afaceri. Pentru întreprinzători, există un formular diferit, la adresa https://www.surveymonkey.com/r/8TR6C8N
Data limită pentru completarea chestionarelor este 15 august.