Evanghelia duminicii de astăzi ne relatează vindecarea a doi orbi și a unui mut. Ceea ce surprinde în această pericopă, este cuvântul lui Iisus spus orbilor, și anume: „Vedeți, nimeni să nu știe!”.
Rezultatul: „Iar ei, ieșind, L-au vestit în tot ținutul acela” (Matei 9, 30-31).
Cu alte cuvinte, orbii vindecați, în loc să tacă, au făcut exact contrariul: au bătut toba, la toată lumea! Cum să înțelegem această „neascutare”, când știm că viața duhovnicească se bazează tocmai pe „ascultare”?
Răspunsul nu este ușor de dat, dar totuși el există. Dacă analizăm întreaga lucrare a lui Hristos, constatăm că pe lângă ascultarea ierarhică, de jos în sus, există și o ascultare duhovnicească, de sus în jos. Adică ascultarea are un dublu sens: cei de jos trebuie să asculte de cei de sus, dar și cei de sus pot asculta de cei de jos, în virtutea iubirii și prețuirii celor supuși.
Așa vedem cum Hristos ascultă de femeia cananeiancă și din „pâinea fiilor” dă o fărâmitură și păgânilor. Tot așa, Hristos, ascultându-l pe sutaș, renunță să mai meargă în casa acestuia, și îi vindecă slujitorul „numai cu cuvântul”. Mai mult: pe aceștia îi ascultă, lăudându-i!
Prin urmare, o mare taină a vieții duhovnicești, este și ascultarea celor de sus față de cei de jos, așa cum a făcut Hristos. Este, poate, exact ceea ce lipsește astăzi conducătorilor noștri. După alegeri, cum ajung sus, „uită” să mai asculte de cei de jos, care i-au ales.
Așa putem înțelege de ce orbii s-au făcut „neascultători”, pentru că ei s-au bazat pe faptul că Hristos poate să asculte și să înțeleagă dorința lor: aceea de a spune tuturor, cât bine le-a făcut Dumnezeu (Luca 8, 39).
De aceea Hristos nu i-a certat, pentru că a înțeles deplin, că în „neascultarea” lor, orbii și-au arătat deplina recunoștință față de binefăcătorul lor.
Pr. Conf. Irimie Marga
