7.4 C
Sibiu
vineri, noiembrie 28, 2025

Formare profesională în mediul rural

Cele mai citite

Un număr de minim 1.200 de persoane din mediul rural, persoane ocupate cu agricultura de subzistenţă, persoane inactive, şomeri sau persoane care se află în căutarea unui loc de muncă, au şansa de a participa la programe de formare profesională (300), la activităţi de evaluare a cunoştinţelor deja existente (100), vor primi burse de studii – 250 lei/lună pentru 4 luni – (450) sau vor primi burse de merit – 300 lei/lună pentru o lună (40). De asemenea, un număr de 50 de persoane vor face un schimb de experienţă în ţara partenerului grec. Participanţii din cadrul proiectului ,,Antreprenoriatul în Mediul Rural – O şansă de ocupare” care se adresează locuitorilor din zonele rurale din Regiunile Centru, Nord Vest, Vest, Sud-Muntenia vor avea acces la servicii de informare şi consiliere profesională şi de asistenţă pentru începerea unei activităţi independente sau pentru iniţierea unei afaceri. Având în vedere faptul că membrii grupului ţintă nu dispun de resurse materiale suficiente pentru a urma cursuri de calificare/perfecţionare şi pentru a fi consiliaţi profesional şi în domeniul afacerilor sau plasaţi pe piaţa muncii, proiectul Fondul Social European va asigura aceste servicii gratuit tuturor persoanelor cuprinse în acest proiect şi de asemenea, tuturor celor care vor cere sprijinul în aceste probleme. Aceştia pot completa formularele de înscriere până în data de 28 februarie 2011, după care, în funcţie de nevoile şi cerinţele grupurilor vor beneficia de serviciile oferite pe parcursul perioadei de implementare a proiectului. Cei interesaţi se pot adresa la Biroul de management al proiectului, situat în Sibiu, P-ţa 1 Decembrie, bl. 2, ap. 50 şi la numerele de telefon 0728/917.041. (L. N.)

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

Artista Paula Hriscu a cerut postului Realitatea TV să nu-i mai difuzeze piesa „Românie, mândru plai”. „Au ajuns la a mă face rusoaică sau...

Paula Hriscu, interpreta piesei „Românie, mândru plai”, folosită la manifestațiile pentru Călin Georgescu, a cerut Realitatea TV să nu...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect