0.2 C
Sibiu
duminică, octombrie 27, 2024

eveniment

Au început Zilele Şaguniene 2021

Publicitate

Cele mai citite

Arhiepiscopia Sibiului organizează o ediție specială a Zilelor Șaguniene, care au ajuns în acest an la a cincea manifestare consecutivă. În acest an se împlineşte un deceniu de la proclamarea canonizării Sfântului Ierarh Andrei Șaguna.
Împlininindu-se un deceniu de la canonizare, în cadrul manifestărilor vor fi și câteva acțiuni prin care se subliniază asumarea pe care eparhia a arătat-o față de patrimoniul șagunian precum și pentru generalizarea cultului Sfântului Ierarh. Astfel, luni, 22 noiembrie 2022, vor fi sfințite în Catedrala mitropolitană icoanele Sfântului Ierarh Andrei Șaguna pregătite special pentru marcarea unui deceniu de la canonizare, care vor fi dăruite tuturor bisericilor din eparhie.
Tot pentru a fi surprinsă generalizarea cultului Sfântului Ierarh va fi vernisată o expoziție de fotografie în curtea catedralei mitropolitane, expoziție ce cuprinde fotografii de la momentul canonizării, de la sărbătoarea din 30 noiembrie din ultimii ani, precum și fotografii de la toate bisericile care au fost așezate sub ocrotirea Sfântului Ierarh în cei 10 ani sau au primit părticele de sfinte moaște al Sfântului Andrei Şaguna, informează site-ul Mitropoliei Ardealului.
În sfera păstrării, conservării și promovării patromoniului șagunian se înscrie și evenimentul de joi, 25 noiembrie prin care va fi anunțată încheierea proiectului de digitizare a publicației șaguniene Telegraful Român în colaborarea cu Biblioteca Județeană ASTRA.
La programul zilelor șaguniene, ca în fiecare an, se adaugă un bogat program academic organizat de Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Șaguna” din Sibiu, dintre aceste manifestări amintind o conferință teologică internațională, un colocviu al doctoranzilor, precum și o sesiune de comunicări ale cadrelor didactice.
Totodată, pentru a marca activitatea editorială de peste 170 de ani, activitate inițiată de Sfântul Ierarh Andrei Șaguna, vor fi lansate și ultimele apariții ale Editurii „Andreiana” a Arhiepiscopiei Sibiului.
Toate evenimentele vor fi transmise online pe pagina de facebook a Mitropoliei Ardealului, iar cele desfășurate fizic vor avea loc cu respectarea tuturor normelor în vigoare.
Programul complet al Zilelor Şaguniene
LUNI, 22 noiembrie 2021
Ora: 10.00– Conferința misionar-pastorală: Cultul pentru cei adormiți în Domnul. Valoarea liturgică și culturală a cimitirelor
Invitați:
Prof.Univ.Dr. George Grigoriță (Facultatea de Teologie Justinian Patriarhul din București, Consilier patriarhal – Cancelaria Sf. Sinod)
Lect.Univ.Dr. Răzvan Brudiu (Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia)
Univ.Dr. Natalia Lazăr (UTCM, CUNBM, Facultatea de Litere Cluj Napoca/Baia Mare)
Locul: Conferință on-line (Google Meet) Link conectare: meet.google.com/wvh-kgrb-ato
Participă: Preoții din Protopopiatele județului Sibiu
Ora: 13.00– Sfințirea icoanelor Sf. Ierarh Andrei Șaguna. Acestea vor fi dăruite tuturor bisericilor din Arhiepiscopia Sibiului la 10 ani de la canonizarea Sf. Ierarh Andrei Șaguna
Locul: Catedrala Mitropolitană
Participă: IPS Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului
MARȚI, 23 noiembrie 2017
Ora: 11.00 – Muzeul Bisericii Sf. Nicolae din Brașov – Un model sustenabil de protejare a patrimoniului
Locul: Muzeul Prima Școală Românească- Șcheii Brașovului
MIERCURI, 24 noiembrie 2021
Ora: 10.00– Conferința misionar-pastorală: Cultul pentru cei adormiți în Domnul. Valoarea liturgică și culturală a cimitirelor
Invitați:
Prof.Univ.Dr. Viorel Sava (Facultatea de Teologie Ortodoxă Dumitru Stăniloae din Iași)
Prof.Univ.Dr. George Grigoriță (Facultatea de Teologie Justinian Patriarhul din București, Consilier patriarhal – Cancelaria Sf. Sinod)
Univ.Dr. Natalia Lazăr (UTCM, CUNBM, Facultatea de Litere Cluj Napoca/Baia Mare)
Locul: Conferință on-line (platforma Google Meet)
Participă: Preoții din Protopopiatele județului Brașov
Ora: 13.00 – Dezvoltarea cultului Sf. Ierarh Andrei Șaguna în primul deceniu de la canonizare. Expoziție de fotografie
Locul: curtea Catedralei Mitropolitane din Sibiu
Participă: IPS Părinte Mitropolit Laurențiu
JOI, 25 noiembrie 2021
Ora: 13.00 – Telegraful Român – tezaurul șagunian al ziaristicii românești salvat prin digitizare
Locul: Sala festivă a Muzeului Asociațiunii (Biblioteca ASTRA, Corpul A)
Participă: IPS Părinte Mitropolit Laurențiu și Doamna Daniela Câmpean, Președinta Consiliului Județean Sibiu
VINERI, 26 noiembrie 2021
Zilele Andreiene- Facultatea de Teologie Andrei Șaguna
Ora: 10.00 – Sesiune de comunicări a cadrelor didactice de la Facultatea de Teologie Andrei Șaguna
Locul: online (Platforma Google Meet)
SÂMBĂTĂ, 27 noiembrie 2021
Zilele Andreiene- Facultatea de Teologie Andrei Șaguna
Ora 9.00: Colocviul doctoranzilor Facultății de Teologie Andrei Șaguna
Locul: online (Platforma Google Meet)
LUNI, 29 noiembrie 2021
Ora: 18.00 – Vecernia Mare cu Litie
Ora: 19.00 – Procesiunea cu Sf. moaște ale Sf. Ierarh Andrei Șaguna
Ora: 19.45 – Cuvânt de binecuvântare a pelerinilor († Dr. Laurențiu)
Ora: 20.00 – Slujba privegherii în cinstea Sf. Ier. Andrei Șaguna
Locul: Catedrala Mitropolitană
MARȚI 30 noiembrie 2021 –
Sf. Apostol Andrei și Sf. Ier. Andrei Șaguna
Ora: 9.15 – Sfânta Liturghie arhierească
Locul: Catedrala Mitropolitană
JOI 2 decembrie 2021
lANSĂRI DE CARTE din ultimele apariții ale eDITURII aNDREIANA:
Acad. Ioan Lupaș, Scrieri alese despre mitropolitul Andrei Șaguna
Dr. Nicolae Dura, Chemări la Hristos
Conf.Univ.Dr. Constantin Necula (coord.), Cântare de biruință cântând…
Locul: online (Platforma Google Meet)
VINERI 3 decembrie 2021
Închiderea zilelor șaguniene 2021
Zilele Andreiene- Facultatea de Teologie Andrei Șaguna
Ora: 10.00 – Conferința teologică internațională
Locul: online (Platforma Google Meet)
SURSĂ FORO: Ziarul Lumina

Publicitate

Publicitate

spot_img

Publicitate

spot_img
Ultimele știri

Schimbarea orei, schimbarea stării de spirit. Părerile sibienilor

Noaptea trecută, ,,am dat ceasul” cu o oră înapoi, astfel ora 4:00 dimineața, a devenit ora 3:00. Acest sistem...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect

slot gacor

10 situs togel terpercaya

toto togel 4d

toto slot

toto togel 4d

toto togel 4d

agen togel

situs togel

10 situs togel terpercaya

bo togel terpercaya

slot gacor

10 situs togel terpercaya

toto togel 4d

toto slot

toto togel 4d

toto togel 4d

agen togel

situs togel

10 situs togel terpercaya

bo togel terpercaya