-1.8 C
Sibiu
marți, noiembrie 26, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

GALERIE FOTO Cu tocile pe cap și cu inima plină de emoție, studenții ULBS și cei ai Academiei Militare au râs, au plâns și au cântat, în Piața Mare

Cele mai citite

Piața Mare a fost din nou plină de studenți, după doi ani de pandemie cu restricții. Altfel spus, dacă e iunie, e festivitate de absolvire în centrul Sibiului, așa că toată lumea a fost fericită să-i vadă pe cei aproape 2.000 de studenți ai Universității „Lucian Blaga” din Sibiu și ai Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu”, luându-și rămas bun de la studenție. Sibiu 100% a fost acolo, printre ei, pentru a le surprinde emoțiile.
Ediția „Gaudeamus – sărbătoarea absolvenților” din acest an a fost încărcată de emoție și bucurie pentru aproximativ 2.000 sibieni și din multe alte județe ale țării, care au absolvit cursurile  Universitatății Lucian Blaga Sibiu sau pe cele ale Academiei Forțelor Terestre Nicolae Bălcescu. Așa cum era de așteptat, prezentările studenților au făcut ”pielea de găină” părinților care au privit, cu ochii în lacrimi, cum din copiii mici și inocenți pe care i-au adus la facultate, acum intră în vârtejul vieții niște adulți.

Festivitatea s-a deschis cu intonarea imnului național „Deșteaptă-te, române!” și a imnului studențesc „Gaudeamus, igitur!”, iar părintele Constantin Necula a făcut primul pas în amplificarea emoțiilor, cu cuvintele sale pline de înșelepciune. Prezentarea evenimentului a fost făcută în versuri de actorul Florin Coșuleț, care a stârnit veselie printre studenți, iar fiecare invitat a fost primit pe scenă, în rime. Sorin Radu, rectorul ULBS, a fost și el prezentat tot în versuri: „Să ne spună dumisale/ Planuri manageriale,/ Să ne-ndemne la frumos,/ Să ne spună cu folos/ Vorbe mari, la mare zi/ Hai, Sorin, de ce nu vii?”.

Profesorul Sorin Radu a amintit, la rândul său, despre ceea ce se întâmplă la granițele țării și despre pandemia de coronavirus. „Sunteți cu adevărat o generație deosebită. Cea mai mare parte din viața universitatară v-ați petrecut-o în pandemia COVID și, cum un necaz nu vine niciodată singur, a mai trebuit să vină ceva care să ne influențeze viețile: un război nedrept la granițele țării, care ne-a afectat modul de a fi și a gândi și care ne readuce aminte cât de fragilă este viața noastră”.
 
Atmosfera din Piața Mare a părut în acest an mult mai intensă, la finalul a doi ani de pandemie, și toată lumea a fost de acord că studenții au fost în acest an mult mai uniți și s-au bucurat din plin de festivitate. Fără îndoială, cel mai frumos moment artistic a fost când artiștii Band of Brothers and Sisters, studenți la Academia Forțelor Terestre și solista Maria Cojocaru au ridicat oamenii în picioare cu cântecele lor, ducând la apogeu conexiunea dintre scenă și public.
Finalul serii a adus zâmbete și multe îmbrățișări între studenți și părinți, între profesori, artiști și prietenii lor, ca un semn al nevoii de comunicare după atâta vreme de izolare.
 

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ/FOTO: Incendiu de proporții care amenință să se extindă la o casă

Pompierii sibieni intervin, luni seara, localitatea Galeș pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie.Pompierii intervin cu trei autospeciale de...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect