0.2 C
Sibiu
luni, noiembrie 25, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Dan Negru: „Mă enervează Centura Sibiului”

Cele mai citite

Deşi a trecut ceva vreme de la lansarea noii emisiuni a lui Dan Negru, Jocul cuvintelor continuă să fie lider absolut în România, pe tronsonul orar în care e difuzată. Un format curajos, nişat pe zona culturală, în care nici chiar el nu a crezut ca impactare. L-am reîntâlnit pe Dan Negru la puţină vreme după postarea sa despre buclucaşul sens giratoriu din Cartierul Arhitecţilor din Sibiu, care s-a viralizat imediat în mediul on-line. Şi l-am provocat la o discuţie confesivă despre omul Dan Negru, celebritate, presa din România, amintirile sale din viitor…

„Am obosit să fac emisiuni uşoare, futile…”

Dane, eşti bine? Ce-ţi veni cu „Jocul cuvintelor?” Noi te ştiam din cu totul alte emisiuni… Ai lăsat blondele, i-ai spus „Ciao!” lui Darwin şi te-ai apucat de chestii bătrâneşti, intelectualiste?

Ce m-a apucat cu plecatul, aşa-i, de la Antena 1…

Nu neapărat partea cu „dusul”, cât cu genul acesta de emisiune, în sine. Nu tu promovare de manele, nu tu plase stelare…

Acum îţi spun sincer, Romeo, lucru pe care nu l-am prea zis până acum. Am ajuns la 51 de ani (făcuţi în februarie) şi am obosit să fac emisiuni uşoare, futile, ca să vorbim în neologisme. Mai demult, un om admirabil, Mircea Albulescu, povestind deseori cu domnia sa despre una, despre alta, mi-a zis la un moment dat aşa, târziu, într-o noapte: Băi Negrule, stai prea mult lângă proşti la televizor.

Numai la televizor?

În general, da. Mi-a dat o sentinţă. Acum nu vreau să fac pe mironosiţa. Nu vreau să par Pleşu, Liiceanu sau Părintele Necula. Nu pot să fiu asta, nici pe departe! Şi eu nu mă ascund niciodată de trecutul meu. Eu am inventat genul de format uşurel în televiziune. Eu am inventat asistentele în televiziune. Eu am inventat tipuri de muzică la televizor. Adică nu vreau să par altceva. Dar să ştii că şi tâlharul de pe cruce, la sfârşit – nu ştiu dacă o fi avut 51 de ani – şi el s-a întors.

Steihnardt spune că a fost tâlhar până la capăt: a furat inclusiv raiul.

A furat raiul! Ce frumos a zis-o! Cât de frumos e asta! Exact!

Să spunem că noi înregistrăm interviul după o vorbă cu Părintele Necula, care m-a pus din nou pe gânduri. Ieri, mi-a zis: Şi apropierea ta de religie te duce în zona asta. Se poate, nu exclud. Dar eu nu sunt un habotnic religios. Adică eu am o aplecare, sunt smerit ca religie, dar nu sunt habotnic.

Dan Negru: „Suntem puţini cei care nu îşi ascund opţiunea de a fi de partea lui Dumnezeu”

Voiam să ajungem şi la această discuţie. Pentru că în ultima vreme sesizează tot mai multă lume că eşti poziţionat foarte vizibil spre zona religioasă. E o pasă mistică asta, e o perioadă pe care o traversezi? Sau pur şi simplu alegi să fii un om conectat la spaţiul religios.

Nu îmi dau seama… Să ştii că eu am avut întotdeauna deprinderea asta. Îmi amintesc cum copil fiind, prin anii ′80, bunica îmi vorbea adesea despre Dumnezeu şi tot timpul mergeam împreună la biserică. Inclusiv când lucram la Radio Timişoara, în anii ′90, am avut şansa să fac emisiuni şi, mă rog, eram alături de mitropolitul de atunci, Nicolae al Banatului; îmi e drag şi mitropolitul Ioan de acum… Făcând emisiuni la radio, îi invitam mereu. Nu am fost niciodată rupt de religie. Ştii ce m-a atras în ultima vreme, Romeo? Fii atent! În anii ′90, era foarte cool să fii lângă religie. Soborul de preoţi era la orice tăiere de panglică, ţii minte? Atunci toată lumea era cu Dumnezeu! Astăzi, cei care sunt antireligie, sunt aceiaşi care în anii ′90 erau pro religie. Eu îi cunosc: ziarişti de vază, prezentatori foarte cunoscuţi… Dădea bine atunci să fii cu Dumnezeu. Aşa cum dă bine acum să fii pe partea cealaltă a trotuarului. Eu nu am trecut de cealaltă parte a trotuarului. Am rămas aici. Însă am rămas puţini. Şi probabil de aceea devin vizual şi devin marcant, pentru să suntem puţini cei care, nu ştiu dacă apără, dar nu îşi ascund opţiunea de a fi de partea lui Dumnezeu.

E confortabilă această poziţionare?

Nu, ba din contră! Să ştii că se întâmplă chiar să fii evitat din anumite conjuncturi, pe ideea că: Bă, nu, ăla e cu religia, cu Doamne-Doamne!… Îţi repet, eu nu sunt un habotnic; totuşi vin din zona laică, din televiziune. Inclusiv Jocul cuvintelor e un format foarte curat, pe care Kanal D a acceptat să îl facă. Îţi spun acum aşa, o confidenţă. Când am propus acest format, în discuţia cu cei de la Kanal D am zis: Piaţa de televiziune din România e o măcelărie, vinde carne. Noi aducem legume, cu o emisiune despre masa vocabularului. Pentru că şi nemţii, de la care am cumpărat formatul, ne-au zis: Vă avertizăm că aceasta e o emisiune despre vocabularul limbii respective. Adică, totuşi e o emisiune nişă. Şi pentru noi a fost un mare trăsnet să descoperim că zi după zi suntem lideri de piaţă cu emisiunea. Şi că adună cei mai mulţi telespectatori din România, peste emisiuni cu mult mai scumpe şi mai puternice difuzate de Pro TV sau Antena 1. Vorbesc de primele trei televiziuni, pentru că despre acestea este vorba: Pro TV, Kanal D şi Antena. Aşa că uite, există şi un public de aşa ceva. Nu am crezut…

Nici tu nu ai crezut?

Nu, nu am crezut nicio clipă! Eu mă aşteptam clar la ştiri de genul: Gata! Negru, regele audienţelor, în colaps de audienţă… Şi dintr-o dată m-am trezit cu ştiri: Regele audienţelor confirmă! Lider de audienţă… Totuşi există un public considerabil pentru acest format. Ne-om fi deşteptat. Se poate…

Statutul acesta al tău de celebritate vine la pachet cu bălăcăreala pe care presa o decontează de fiecare dată… Cum reuşeşti să fii parte din excepţie?

România e o ţară atât de mică şi lipsită de o media solidă, puternică, încât tot ce vezi tu, scandalurile, 80-90 % din ele sunt aranjate. Paparazii, pe care le vedem noi peste tot, sunt aranjate. Şi eu au am făcut paparazzi. Mă sună oamenii: Nu vrei să faci un paparazzi, tu cu nevasta? Bine, mă, dacă te ajută pe tine, facem… Noi nu trăim într-o ţară ca America, unde vedetele sunt cu adevărat celebrităţi… Ştii de ce spun asta? În America e foarte greu să îl prinzi pe Tom Cruise sau pe Brad Pitt într-un paparazzi. Casele oamenilor ăstora sunt nişte resorturi. Eu am văzut din ele. Casele lor sunt resorturi pe mii de hectare, înconjurate de garduri… Ei când pleacă, se deplasează în maşini cu geamuri fumurii, nu alimentează la benzinărie (nu ai să-l vezi niciodată pe Brad Pitt stând la benzinărie!). Asta în România nu există! Nu avem vedete la acel nivel, pentru că nu se câştigă zeci de milioane de dolari pe lună aici. Brad Pit scoate câteva sute de milioane pe an dintr-un film, şi atunci îşi permite argaţi, îşi permite să fie păzit de paparazzi. Iar Brad Pitt e vânat de paparazii de pe toată planeta. Noi, vai de mama noastră, vorbim acum de Brad Pitt, la capătul lumii. La fel vorbesc însă şi cei din Etiopia, şi cei din Columbia. Despre Negru, să ştii, nu are nimeni nicio discuţie în Columbia.

Deci ai noştri sunt expuşi pentru că vor. Adică mulţi îşi aranjează scandalurile, pentru că pe mulţi îi ajută. Dar dacă vrei să fii discret în România, poţi! Pentru că nu există presa aceea care să te poată vâna cu adevărat. Deci dacă vrei discreţie, o găseşti.

Cât e personaj şi cât e realitate în Dan Negru pe care îl ştim noi de la televizor?

Eu nu vin din zona de actorie. Uneori îmi pare rău de asta. Însă nu e mult personaj în mine.

Nu sunt deloc puţini cei care intră în contact cu tine şi zic: Negru e un om extraordinar! E altceva decât cel pe care îl ştiu de la Tv.

Corect. Mulţi spun asta, ştii de ce? Pentru că îl au în minte pe Negru acela cu care au crescut ei, din formatele acelea gen Ciao Darwin! Te pui cu blondele, formatele acelea care au fost atât de puternice şi au avut un impact teribil, şi aceasta pentru că era perioada de golden age a televiziunii. Pentru că lumea nu avea ce să facă în anii aceia. În anii în care eu am crescut formatele acestea de televiziune, oamenii nu aveau la ce să se uite. Erau trei televiziuni în toată România. Toţi ceilalţi încă nu apăruseră. Mihai Gâdea era la liceu, Ciutacu era la şcoala generală, Realitatea nu exista… Noii mei colegi de la Kanal D au împlinit de curând 15 ani de zile. Mi-a fost foarte drag să particip la această aniversare. Însă m-am gândit: Mamă, eu acum 20 de ani am făcut primul Revelion! Adică, vin dintr-un mezozoic, dintr-un neolitic al televiziunii. Şi atunci oamenii zic asta: Mă, uite-l pe Negru! Cu el am crescut. Probabil, întâlnindu-te, îşi zic: E altfel decât îl ştiam eu. Dar el nu se mai uită acum la Jocul cuvintelor, să zicem. El stă pe Netflix, stă pe net, stă pe telefon…

Dan Negru: „Presa a murit. Orice om de pe stradă e un jurnalist”

E ceva ce crezi că ai schimba la tine? Ai face lucrurile altfel dacă ar fi o iei de la capăt? Sau, altfel spus: ai mai face presă?

Nu! Nu, nu, în niciun caz nu aş mai face! Deci acum dacă aş avea 18 ani, nu aş mai avea ce să caut în presă. În niciun caz! Dar presa a murit în România. Şi în lume, în general. În ziua de astăzi orice om de pe stradă e un jurnalist. Pentru că atâta vreme cât ai un telefon la tine, acela e cel mai bun instrument de a face presă. Camera telefonului e mai performantă decât camera noastră de la Tv. Noi toţi ştim asta. Eu cred că, încet-încet, presa va dispărea. Şi o spun asta fiind profesor la o facultate de jurnalism. Eu le zic asta studenţilor. Poţi să faci presă ca hobby liniştit. Poate face oricine presă. Dar nu mai e presa ce a fost odată.

Îmi povestea Cristian Ţopescu cum era să rateze Olimpiada de la Montreal, din 1976, cu acel 10 al Nadiei, pentru că TVR nu i-a dat banii de transport. A fost cu metroul, a fost o pană de metrou, chestii… Lucrul acesta azi nu se mai întâmplă. Nu mai trebuie să fii acreditat într-un loc să poţi scrie de acolo. Gata! Astăzi orice om e ziarist.

Te reinventezi de fiecare dată, nu abdici nicicum de la statutul de rege al audienţelor… De unde îţi vine energia aceasta?

Cred că reinventarea asta e obligatorie. Dar poţi să te reinventezi şi aruncându-ţi pielea de pe tine, că e foarte bine.

Sunt foarte mulţi oameni de presă cu care ai crescut şi au dispărut… Tu cum faci?

Au dispărut din comoditate, să ştii. Am vorbit cu ei. Sunt colegii mei, cu care am început să fac televiziune. Mulţi au renunţat din comoditate. Ştii de ce au dispărut? Şi-au asigurat un confort financiar. Şi atunci asta nu îi mai obligă să continue. Dumnezeu m-a ajuta şi pe mine să îmi stabilesc un confort financiar. Noi toţi, care am făcut televiziune în anii 90, în clipa asta nu mai avem neapărat această problemă financiară… Dumnezeu a fost bun cu noi. Dar nu e vorba numai despre bani la capăt de drum.

Din categoria amintiri din viitor: ce te vezi făcând peste cinci, zece ani?

Habar nu am! Probabil, vorbind despre presă, tot televiziune voi face. Am să rămân un clasic pe Tv, nu am ce să fac. Pentru că e zona cu care am crescut. Toată lumea îmi zicea: Păi du-te pe on-line, pe youtube. Are la ora asta mult mai mult impact, poţi să faci pe youtube audienţă mult mai mare decât faci pe Tv. Se poate. Dar eu am rămas şi voi rămâne soldatul care, chiar dacă mai am şase telespectatori, cu cei şase am să vorbesc. Să trăiască Gigel, Marinel!…O să le ştim numele deja. Bună seara celor şase telespectatori care ne mai privesc la televiziunea clasică! Probabil am să rămân acolo.

Interviu Dan Negru: „Eu sunt ăla pe care îl enervează centura Sibiului”

Ce ai cu blondele din Sibiu? Sau, mă rog, cu Doreii autohtoni, ca să nu fim acuzaţi de discriminare. Nu îţi plac sensurile giratorii de la noi?

Am văzut că au preluat ziarele postarea despre acel sens giratoriu. A ieşit un pic de iureş, că Negru pune Sibiul pe harta naţională cu astfel de postări.

Îţi place Sibiul?

Îmi place mult Sibiul. Sibiul e harta mea în drum spre Timişoara! Eu timişorean fiind… Mă enervează foarte tare centura Sibiului. Vorbesc serios! Paradoxal, eu sunt ăla pe care îl enervează centura Sibiului. Pe mine, ca turist, centura Sibiului mă face să ocolesc oraşul. Şi, de multe ori, mergând cu soţia şi cu copiii mei spre Timişoara, când ajung să fac dreaptă la intrare în Sibiu, spre autostradă, mă prefac că ratez intrarea… Şi nevastă-mea zice: Măi, iar ai ratat autostrada! Dar eu o ratez cu intenţie. Şi atunci oprim un pic în parcare la Bulevard şi o luăm pe jos până în piaţă, mâncăm ceva, mai intru până la librărie, la Humanitas, cei mici ai mei iau covrigi de pe centru… şi ne întoarcem.

Am şi doi fini în Sibiu, Mihai şi Oana. Mihai e avocat. Uite, nu ţi-am zis-o asta niciodată.

Ştiam că ai fini aici…

Da, dar povestea e interesantă. Mihai e băiatul lui Ioan Crăciun. Ioan Crăciun a fost un mare scriitor în Timişoara şi unul din făuritorii Proclamaţiei de la Timişoara. Nelu Crăciun a fost unul din artizanii Societăţii Timişoara. Eu am făcut cu Nelu emisiuni, multe, la radio, în anii aceia. Eram pe baricada anti putere, aşa cum era Timişoara atunci. Şi pe băiatul lui îl cunosc de când avea trei-patru anişori. Nelu s-a prăpădit. Şi mereu îmi spunea: Măi, să ai grijă de Mihăiţă am meu. Şi l-am năşit pe Mihai. El e finul nostru. S-a căsătorit cu o sibiancă şi s-a mutat în Sibiu. Deci sunt legat şi în acest mod de Sibiu.

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ/FOTO: Incendiu de proporții care amenință să se extindă la o casă

Pompierii sibieni intervin, luni seara, localitatea Galeș pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie.Pompierii intervin cu trei autospeciale de...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect