2.9 C
Sibiu
sâmbătă, noiembrie 30, 2024

Au început lucrările la noul pavilion din Muzeul Astra/ Fotogalerie

Cele mai citite

S-au pus pietrele de temelie pentru noul Pavilion Muzeal Multicultural, ce va fi construit în Muzeul în Aer Liber din Dumbrava Sibiului. Investiția face parte din proiectul Patrimoniu deschis, finanțat prin Granturile SEE (Spațiul Economic European – Islanda, Liechtenstein și Norvegia), valoarea totală a acestuia fiind de 3,5 milioane de euro. Paviliolonul va fi funcțional începând cu anul 2016.
,,Ne aflăm într-o fază foarte importantă a acestui proiect: au început lucrările la fundația Pavilionului Muzeal Multicultural. Felicit inițiativa conducerii C.N.M. ASTRA pentru organizarea acestei ceremonii tradiționale și sunt convins că lucrările se vor desfășura în grafic, iar la termenul stabilit să vedem cum acest Pavilion, alături de celelalte componente ale proiectului, va aduce în fața publicului larg, a vizitatorilor de pretutindeni, valorile culturale multietnice”, a declarat Ioan Cindrea, președintele Consiliului Județean Sibiu.
„Construcția unui nou pavilion dedicat vizitatorilor vine ca urmare a incapacității vechiului pavilion de a răspunde nevoii de valorificare adecvată a patrimoniului și de a face față numărului tot mai mare de vizitatori, din cauza condițiilor limitate de primire și interacțiune cu publicul, la care se adăuga lipsa posibilităților de facilitare a accesului persoanelor cu dizabilități. Toate aceste neajunsuri au dus la o insuficientă valorificare și promovare a valorilor multiculturale ale Muzeului ASTRA”, informează Ciprian Ștefan, director general al C.N.M. ASTRA.
Noua clădire este concepută după următoarea structură: la subsol sunt prevăzute încăperile tehnice, depozitele de patrimoniu și sălile de expoziții. La parter vizitatorul va putea găsi biroul de informare la care se adaugă galeriile de artă populară (expoziție de artă populară contemporană cu vânzare),un auditorium, spații de socializare. Mansarda este amenajată cu scopul de a găzdui spațiile administrative destinate personalului muzeal.
Potrivit proiectului, pavilionul va deveni funcțional în primăvara anului 2016 și va pune în valoare patrimoniul Muzeului Civilizației Transilvane ASTRA, asigurând, totodată, o primire adecvată vizitatorilor muzeelor din Dumbrava Sibiului.
Proiectul Patrimoniu deschis. Creșterea accesibilității publicului la valorile multietnice din patrimoniul Muzeului ASTRA a primit, în calitate de proiect predefinit, o finanțare 100% nerambursabilă în valoare de 3.500.054 euro, din care 85% prin Granturile SEE 2009-2014, 15% reprezentând contribuția națională.

Publicitate
Ultimele știri

Aproape un milion de români își sărbătoresc onomastica de Sfântul Andrei

Aproximativ 970.000 de persoane care poartă numele de Andrei sau Andreea, precum şi derivate ale acestora, îşi sărbătoresc onomastica,...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect