11.3 C
Sibiu
vineri, mai 9, 2025

Ziua Educatorului şi a Habitatului

Cele mai citite

Complexul Naţional Muzeal „ASTRA” începe în luna octombrie orele de Pedagogie Muzeală pentru elevii din şcolile sibiene. Începerea acestui program de Pedagogie Mu­zeală va debuta cu o activitate edu­cativă cu ocazia Zilei Educatorului şi a Zilei Mondiale a Habitatului organizată în data de 5 octombrie, în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului. Ziua Educatorului va fi marcată prin lansarea a două filme realizate de Studioul ASTRA FILM (Ziua Sugarului Sibian şi Etno ” Tehno – Parc), prin care oferim posibilitatea elevilor şi profesorilor de a viziona o parte din programele de pedagogie muzeală realizate de Complexul Naţional Muzeal „ASTRA”. Ziua Mon­dială a Habitatului va fi marcată printr-o activitate practică, în care elevii îşi vor pune în lucru imaginaţia şi dexteritatea manuală pentru a crea din plasti­lină un sat românesc tradiţional. Copiii vor fi împărţiţi în grupe de câte 6 şi vor colabora pentru realizarea satului din materialele primite, îi vor da un nume, se vor gândi la o scurtă istorie a satului respectiv şi la ocupaţia locuitorilor acestuia. Toate aceste informaţii vor fi prezentate ulterior colegilor şi profesorilor. Activitatea va avea loc în 5 octombrie, începând cu ora 11, în Sala de Conferinţe de la pavilionul central, în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului. (L.V.)

Publicitate
Ultimele știri

Calculele lui Nicușor Dan: cum îl poate învinge pe George Simion în turul 2. „Eu sunt sigur că o să câștigăm”

Candidatul independent la Președinția României este optimist că poate câștiga turul 2 al alegerilor prezidențiale în fața candidatului AUR,...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect