Fie că a fost vorba despre reprezentanții municipalității medieșene, Teodor Neamțu (primar), respectiv George Petrescu (viceprimar), sau parlamentarii medieșeni, senatorul Viorel Arcaș și deputatul Gherorghe Roman, cu toții au ieșit din casă, pentru a-și exercita votul. În opinia dânșilor, fiecare a votat pentru o schimbare la nivel național.
Teodor Neamțu: „Am votat pentru un parcurs al României, pentru viitorul tinerilor, copiilor și nepoților noștri. Am votat pentru ca țara asta să-și capete locul pe care îl merită. Cred că medieșenii și ardelenii au înțeles că este șansa noastră de a avea un ardelean președinte. Cred că este mult mai muncă implicare, decât cu alte ocazii și mă bucur că am văzut foarte mulți tineri la vot”.
George Petrescu: “Astăzi am votat schimbarea, ne dorim ca România să fie condusă de un altfel de politician, ca tinerii din țară să aibă un alt viitor, inclusiv noi care suntem răspunzători de parcursul întregii activități, la nivel național”.
Viorel Arcaș: “Am votat cu mare încredere pentru binele și unitatea românilor. De asemenea, am votat obligatoriu pentru revenirea la normalitate”.
Gheorghe Roman: “Am votat un președinte care sper să ne reprezinte cu cinste, un președinte care să respecte Constituția și legile țării, pe parcursul întregului mandat”.
Potrivit Biroului Electoral Județean Sibiu, primarul Sibiului, în același timp candidat pentru fotoliul de președinte, Klaus Iohannis, a fost votat de aproximativ 70 % din populația județului Sibiu.