Elevii sibieni beneficiază în această perioadă de două proiecte educaţionale derulate prin intermediul a două servicii din cadrul primăriei Sibiu: unul se referă la combaterea violenţei în jurul şcolilor, iar al doilea la protecţia animalelor şi responsabilizarea copiiilor faţă de acestea.
Proiect împotriva violenţei în şcoli – „Spune stop violenţei”
Serviciul Public de Poliţie Comunitară este iniţiatorul proiectului care doreşte să-i conştientizeze pe elevii sibieni din clasele V-VIII cu privire la riscurile care pot apărea în jurul şcolilor unde învaţă, precum şi modalităţile de a se feri de aceste riscuri.
Proiectul pune accent pe comunicarea dintre elevi şi reprezentanţii autorităţilor, în special poliţiştii comunitari. Un reprezentant al Poliţiei Comunitare însoţit de un agent comunitar în uniformă prezintă în cadrul proiectului mai multe teme de discuţie referitoare la pericolele care pot apărea şi cum să procedeze în cazul în care sunt agresaţi, le sunt cerute bunuri, taxă de protecţie şi alte asemenea.
Proiectul pilot s-a desfăşurat deja pentru 12 clase ale Colegiul Naţional Samuel von Brukenthal pentru că această unitate a solicitat desfăşurarea unei astfel de acţiuni. Acesta se va derula şi în alte unităţi care vor dori să prezinte elevilor această platformă de prezentare interactivă, pentru a contribui la integritatea şi siguranţa elevilor.
Proiectul „Spuneţi stop violenţei” a debutat odată cu noul an şcolar şi se desfăşoară cu acordul Inspectoratului Şcolar Judeţean.
Proiect pentru protecţia animalelor
Acest proiect se adresează de această dată elevilor mai mici, din ciclu primar şi este realizat de Serviciul de Gestionare a Câinilor fără Stăpân în colaborare cu fundaţia Animal Life.
Proiectul „De ce iubim noi câinii?” doreşte a fi un impuls în eradicarea violenţelor asupra câinilor comunitari şi abandonării lor, prezentând în acelaşi timp, într-un mod interactiv, metode eficiente în domeniul protecţiei animalelor, informaţii despre îngrijirea unui câine, evitarea câinilor agresivi şi care sunt soluţiile ce pot fi implementate referitoare la situaţia câinilor fără stăpân.
Printre obiectivele sale se numără: promovarea metodelor de îngrijire a câinilor, promovarea avantajelor aduse de câini ca animale de companie, revizuirea comportamentului privitor la câini, responsabilitatea de a avea un câine, educarea copiilor cu privire la protecţia animalelor, iar opţional, informarea cu privire la beneficiile aduse de sterilizarea câinilor comunitari.
Prima unitate în care s-a desfăşurat proiectul este Liceul Onisfor Ghibu şi va continua şi în alte unităţi din Sibiu, în funcţie de resursele organizatorilor.
Unul din rezultatele imediate ale proiectului a fost o vizită la adăpostul pentru câini din Dealul Guşteriţei a două clase care au fost incluse în proiect. Acestora li s-au dat toate detaliile cu privire la activitatea adăpostului şi au putut vedea exact ce se întâmplă într-o astfel de unitate. Unii dintre copilaşi au ţinut chiar să facă o mică donaţie: laptele şi cornul lor din ziua respectivă.
„Ne bucurăm că cei mai mici dintre sibieni primesc atât de bine proiectele care li se adresează şi dau dovadă de deschidere faţă de modalitatea de educaţie interactivă.” a declarat primarul Klaus Iohannis.




