17.2 C
Sibiu
duminică, aprilie 19, 2026

Cristina Werther: Despre bucăţica de frumuseţe pe care o dăruim celorlalţi

Cele mai citite

Cristina Werther este managerul propriei companii de soluţii IT pentru afaceri, Eytro Sibiu, partener Microsoft în România, liderul Innovative Systems Consulting Business Technology (ISC-BT), cu sediul la Sibiu, şi de curând, directorul de marketing pentru întreg holdingul elveţian ISC-AG. Recent, ISC-AG a creat o aplicaţie web care uşurează procesul de achiziţie a medicamentelor de către secţiile medicale, iar medicii scapă de o specializare şi o grijă în plus. Programul este apreciat la nivel european, iar ca director de marketing, Cristina Werther a reuşit să ducă această soluţie în cadrul standului de inovaţii Bayern, la cel mai mare târg de medicină: Medica din Germania. Rep.: Centrul de Afaceri a găzduit recent un seminar pentru femeile care ocupă posturi de manager. Cu ce aţi începe o lecţie la un astfel de seminar? C. W.: Să fie ceea ce este o femeie. În momentul în care concurăm în management, ar trebui să o facem bazându-ne pe potenţialul şi calităţile noastre. În orice domeniu ar lucra, dacă o femeie nu uită să fie femeie, cred că are cele mai mari beneficii. Nu trebuie să ne comparăm cu bărbaţii. Niciodată un bărbat nu va încerca să facă pe femeia când vine la serviciu, însă foarte multe femei încearcă să facă pe bărbatul. Se tund, se îmbracă mai masculin şi acasă încearcă să creeze o imagine de duritate. Nu mai joacă în liga lor şi ar trebui să rămână fidele esenţei lor. Rep.: Stresul şi un program aglomerat ne fac adeseori să ne neglijăm sănătatea şi timpul petrecut cu familia. Cum reuşiţi să ţineţi sub control o agendă aglomerată? C. W.: Cu foarte multă disciplină, voinţă, un calendar bine pus la punct şi „gadget”-urile din secolul nostru, care ne ajută să ne reamintim ce avem de făcut. Seara, îmi fac o listă cu ce am de făcut a doua zi şi când ajung la birou, încerc să le rezolv. Iar când sunt obosită şi stresată, fac puţină yoga de dimineaţă, care ajută foarte mult pentru corp şi pentru psihic. Rep.: Ce tip de iniţiativă antreprenorială aţi finanţa? C. W.: Mi-a venit ideea şi ar fi frumos dacă Sibiul şi-ar permite un concept store. Să fie un loc unde să poţi cumpăra un lucru frumos. Poate să fie o carte, un pantof, o eşarfă sau o cană de ceai Rosenthal, din care dimineaţa să bei ceai şi să simţi porţelanul acela fin şi plăcut. Nu trebuie să ne dorim să trăim într-un palat, dar putem să avem posibilitatea să ne înconjurăm de lucruri mărunte şi frumoase. În aşa ceva mi-aş dori să investesc, ceva pentru suflet, ceva prin care să poţi oferi o bucăţică de frumuseţe celorlalţi. Rep.: Cât de implicată sunteţi în viaţa socială a comunităţii şi care vă sunt cele mai dragi proiecte? C. W.: Din păcate, nu suficient cât mi-aş dori. Dar m-aş implica în sănătate. Acum doi ani, le-am propus anagajaţilor mei să renunţăm la obişnuita petrecere de Crăciun şi la cadouri costisitoare, şi să le oferim copiilor din centrele din Sibiu acele lucruri de care au nevoie. Câteva colege au luat legătura cu două centre şi am vrut să oferim fiecărui copil un cadou personalizat. Apoi le-am împărţit personal. Aşa ceva aş face, unde să ajuţi efectiv cu mâinile tale şi sufletul tău. Ioana Mălău; Fotocredit: Sebastian Marcovici

spot_img
Ultimele știri

Fabulos: a fost câștigat cel mai mare premiu din istoria jocului Joker. Suma este AMEȚITOARE

Un nou record absolut a fost stabilit în lumea jocurilor de noroc din România: cel mai mare premiu din...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect