Consiliul Judeţean rezolvă o parte din problemele financiare ale Spitalului Clinic Judeţean. În acest sens, printr-o rectificare de buget, instituţia judeţului va suporta cheltuielile cu utilităţi ale unităţii spitaliceşti. Degrevată de aceste costuri, conducerea spitalului va putea plăti o parte din datoriile acumulate la furnizorii de medicamente, iar sibienii nu vor mai veni cu materiale sanitare de acasă. Bani din bugetul CJ Consiliul Judeţean a alocat 2,2 milioane de lei pentru domeniul sănătăţii, prin rectificare de buget. Această decizie a fost luată joi, când aleşii judeţeni au aprobat proiectul de Hotărâre privind aprobarea rectificării bugetului propriu de venituri şi cheltuieli al Judeţului Sibiu, precum şi a bugetelor unor instituţii şi servicii finanţate din bugetul CJ Sibiu, proiect iniţiat de Ioan Cindrea, preşedintele CJ. Suma de 2,2 milioane de lei a fost solicitată de Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Sibiu şi este destinată achitării cheltuielilor cu utilităţile, în perioada septembrie – decembrie 2012. „Aşa cum am promis, prioritatea zero a mandatului meu este Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, unul dintre cele 18 proiecte prioritare pe care le-am anunţat deja. Alocarea sumei de 2,2 milioane de lei pentru cel mai mare spital de stat din judeţul Sibiu este doar primul pas. Aceşti bani sunt pentru ca Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă să îşi poată achita cheltuielile de întreţinere şi funcţionare, ceea ce înseamnă facturi de gaz, energie electrică, apa, canalizarea etc. Prin această cofinanţare, putem echilibra financiar spitalul. Aceşti bani sunt o mână de ajutor dată spitalului, care astfel va putea din restul banilor proprii să înceapă să îşi plătească datoriile acumulate”, susţine Ioan Cindrea, preşedintele Consiliului Judeţean. Bani şi pentru Spitalul de Psihiatrie În urma iniţiativei Consiliului Jueţean, vor fi ajutaţi şi pacienţii de la Secţia de Recuperare, de la Spitalul de Psihiatrie „Dr. Gheorghe Preda” din Sibiu, unde se va repara liftul. Pentru această reparaţie capitală CJ Sibiu va aloca suma de 67.000 lei. „Secţia de Recuperare neuromotorie de la Spitalul de Psihiatrie este una dintre cele mai renumite din ţară. Aici vin părinţi cu copii din toată ţara la tratament, tocmai datorită reputaţiei medicilor pe care îi avem. Este normal ca aceşti pacienţi să nu fie transportaţi pe scări în braţe, ci să aibă un lift funcţional”, declară Ioan Cindrea.Hotărârea CJ Sibiu de rectificare de buget mai prevede şi alocarea de fonduri pentru cofinanţarea proiectului ,,Patrimoniu deschis” al Complexului Naţional Muzeal ,,ASTRA”. Cosmin Pal
Actualizat:
Consiliul Judeţean plăteşte facturile cu utilităţi ale Spitalului Clinic Judeţean
Cele mai citite
Ultimele știri
Ion Terchilă, cel care care a pus prima piatră de temelie a Ansamblului Folcloric Studențesc „Ardealul”
Ansamblul Folcloric Studențesc Ardealul, păstorit de Casa de Cultură a Studenților Sibiu, are peste 30 de ani de existență....
Articolul precedent
Articolul următor