Adriana Crăciun, sportiva de aur la Cupa „Roțile Schimbării”

spot_img
Cele mai citite

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sibiu a anunțat că în perioada 24 – 28 iunie 2013, Fundația Motivation România a organizat Cupa „Roțile Schimbării”. O competiție națională de sport în scaun rulant, ce a avut loc în diferite locații din București. În cadrul acesteia, s-a remarcat Adriana Crăciun, beneficiar al Centrului de Recuperare și Reabilitare a Persoanelor cu Handicap Tălmaciu II, care a participat la competițiile sportive de atletism, tir cu arcul, bocce (un joc italian, cu mingea), aruncarea greutății și baschet.

Deși Adriana s-a aflat la prima sa participare, a obținut medalia de aur la aruncarea greutății, locul 3 la baschet, iar la Bocce și tir cu arcul a obținut mențiune. „Acest aspect ne aduce în atenție faptul că poți practica sport și poți fi învingător indiferent de statutul social sau medical”, a declarat Beatrice Andreea Muntean, purtător de cuvânt al DGASPC Sibiu.

Echipa de specialiști a Fundației Motivatio România a oferit prin aceste activități educative, sportive și recreative, alternative de petrecere a timpului liber pentru 60 de utilizatori de scaun rulant fie provenind din familiii, fie institutionalizați.

Competiția sportivă a avut loc în cadrul proiectului „Roţile schimbării” și a avut ca scop dobândirea de abilități de viață independentă cu privire la manevrarea echipamentelor de mobilitate, accesibilitate, recuperare, reabilitare, intergrare și participarea la programe sportive.

 

spot_img
Ultimele știri

Locuitor din Turnișor, în fața Consiliului Local: „Ne simțim cetățeni de categoria a doua. Lăsați-ne să virăm la stânga de pe Iasomiei”

Marian Manolache, locuitor al cartierului Turnișor, a revenit în fața Consiliului Local Sibiu cu aceeași solicitare pe care a...

Știri pe același subiect