Fotbaliştii medieşeni vor întâlni sâmbătă seară în deplasare o partidă dificilă contra formaţiei Oţelul Galaţi. Dacă Gaz Metan Mediaş vine după o victorie obţinută pe teren propriu în faţa formaţiei Petrolul Ploieşti, cei de la Oţelul Gaşaţi vin tot după o înfrângere suferită pe terenul celor de la CFR Cluj. Tehnicianul Gazului Metan, Cristi Dulca, spune că această partidă este infinit mai grea decât cele de până acum.
„Ne aşteaptă o deplasare dificilă, un meci infinit mai greu decât cele pe care le-am avut până acum. Întâlnim o echipă care etapa trecută a pierdut la scor în compania celor de la CFR Cluj. Noi venim după o serie de rezultate bune, ar trebui să fim foarte atenţi şi cu mult peste concentrarea pe care am avut-o până acum, pentru a continua jocul bun şi seria rezultatelor bune pe care le-am avut. Sunt convins că avem capacitatea de a nu fi cu nasul pe sus şi de a ne crede învingători, dar cred în jucători că au înţeles din primele trei meciuri pe care le-am avut în acest campionat, că important este să munceşti, să rămâi concentrat pe tot parcursul jocului şi atunci rezultatele vor veni”, susţine Cristi Dulca, antrenorul Gazului Metan.
Înaintea acestei partide, Gaz Metan Mediaş se află pe locul 7 cu 15 puncte, în timp ce Oţelul Galaţi se află pe locul 14 cu 10 puncte.
Partida se va disputa sâmbătă, 19 octombrie 2013, de la ora 19:00, în direct pe Digi Sport 1.




