interviu cu Ghiță Bârsan, Rectorul Academiei Forțelor Terestre Nicolae Bălcescu din Sibiu
Dintâi m-a surprins într-un mod excepțional de plăcut omul Ghiță Bârsan. Apoi, într-un tur generos al Academiei, am văzut ce a reușit să facă acest profesionist pentru învățământul militar din România. Săli de clasă echipate cu generozitate didactică până la ultimul detaliu, laboratoare cu o tehnologie de ultimă generație, baze de antrenament cum puține unități de învățământ militar din România le pot avea la dispoziție. Și, mai ales, o viziune pedagogică pentru viitor care face toate aceste zone imperios funcționale. În spatele acestor performanțe, de ani buni, stă un om: General de brigadă, Prof. Univ. Dr. Ing. Ghiță Bârsan. Și o echipă pe care acesta a știut să o formeze și cu care să transforme Academia Forțelor Terestre…
„Sunt un norocos al sorţii”
Aș vrea să îl cunosc pe omul Ghiță Bârsan, adică pe cel „demilitarizat” puțin, ascuns dincolo de uniforma militară. Cine sunteți dumneavoastră, domnule general?
M-aș descrie simplu: un ofițer al armatei române. Am pășit și am ales la 14 ani să am o carieră militară. Am absolvit liceul militar la Câmpulung Moldovenesc, după care am susținut examenul la Academia Tehnică Militară, am devenit inginer de avioane și motoare de aviație, cu prima mea repartiție la Sibiu, în 1989, și imediat după Revoluție cu o carieră didactică, universitară: preparator, asistent universitar la Academia Tehnică Militară, la disciplinele Mecanică și Rezistența materialelor. Aceștia au fost pașii de început. Sunt căsătorit, am un băiat…
Ce v-a determinat să alegeți o astfel de carieră?
Poate întâmplările fac parte din viața noastră și ne influențează atunci când luăm decizii. Tatăl meu a lucrat în mediul militar. Am avut mulți unchi în mediul militar. Dar cred că nu aceasta m-a atras neapărat, cât mai degrabă anii de școală generală de la Liceul „Unirea” din Focșani. Era în vremea în care tinerii își doreau să ajungă la liceul militar și, prin urmare, am spus: „Vreau şi eu!”. În felul acesta am făcut acest pas. Mi-a plăcut. Se întâmpla în Câmpulung Moldovenesc. Acolo educaţia era una orientată către performanţă. Participam la multe olimpiade judeţene sau naţionale, la chimie, matematică … Am fost unul dintre performerii liceului. Mi-a plăcut mediul militar, dar am fost atras foarte mult şi de partea didactică.
De care nu ați scăpat ceva vreme după liceu…
Da. Terminând specializarea mea universitară la Academia de Tehnică Militară, profesorii au decis că sunt foarte bun pe acest domeniu şi că ar trebui să mă întorc. Şi m-am întors imediat după Revoluţie pentru a-mi începe cariera didactică. O carieră de succes. În 1995, am decis să revin în zona operaţională. Şi am revenit la Sibiu unde am fost ultimul inginer şef al unităţii de elicoptere de la Sibiu, deoarece unitatea a fost dislocată la Câmpia Turzii. Este şi momentul în care, printr-o altă întâmplare, am susţinut un examen la Academia Forţelor Terestre, revenind astfel în zona educaţională, zonă care îmi oferise multă satisfacţie în trecut. La final, am fost ales rector al acestei instituţii. O instituţie care este a doua mea casă, dincolo de familie…
Sigur este a doua?…
E greu… Soţia uneori spune că este prima casă. Dar întotdeauna acasă este acolo unde îţi găseşti liniştea sufletească. Sunt căsătorit, am un băiat şi toate acestea s-au întâmplat alături de familia mea minunată, care a fost un sprijin şi un suport pentru tot ceea ce am reuşit până acum.
Cea de-a doua familie sunt colegii mei, cei care au asistat şi au participat la această transformare a Academiei Forțelor Terestre din ultimii ani. O transformare pe care cei care au terminat aici, la Sibiu, o constată cel mai bine. Este o şcoală menită să clădească suflete şi caractere pregătite pentru a deveni ofiţeri ai armatei române. Formăm ofiţeri de comandă pentru toate armele şi specializările universitare. Avem studenţi foarte buni, deoarece avem capacitatea de a instrui şi un corp didactic şi instructori militari cu o certificare naţională şi internaţională. Academia Forţelor Terestre este prezentă la toate evenimentele din Sibiu. Nu formăm doar ofiţeri de comandă, ci şi educatori, „cetăţeni în slujba naţiunii”, cum scriem noi în Modelul absolventului. Ei trebuie să se integreze în societate. Şi acest lucru îl fac, în opinia mea, cu succes, prin participarea la foarte multe activităţi care se desfăşoară în Sibiu. Avem un parteneriat cu Universitatea „Lucian Blaga”, pe care îl considerăm „parteneriat strategic” şi sunt 10 ani de când desfăşurăm activităţi în comun. Suntem şi lideri de garnizoană, iar toate acţiunile noastre sunt vizibile. Acum, odată cu înfiinţarea Comandamentului Corpului Multinaţional la Sibiu, academia devine un suport în ceea ce priveşte latura academică a Corpului şi beneficiara expertizei specialiştilor care vor veni din ţările NATO la Sibiu.
Ce credeţi că vă defineşte, la modul propriu?
O întrebare care, de cele mai multe ori, am discutat-o cu copilul meu. El tot timpul mă întreba: „Ce trebuie să fac, ca să fiu ca tine?” I-am spus tot timpul: „Nimic mai simplu. Trebuie să fii tu însuţi. Să te descoperi”. Eu m-am descoperit mereu. Mi-a plăcut foarte mult mediul educaţional, să citesc, să studiez, să aprofundez. Şi de aici mi-am luat anumite valori. Evident, pe lângă cele primite de acasă. Doar că plecarea mea prematură de lângă familie, la 14 ani, în liceul militar, a făcut ca armata, dincolo de valorile de necontestat Patrie, Onoare, Datorie, să îmi insufle dorinţa de a face un lucru până la capăt, de a avea un proiect şi a-l finaliza, de a fi onest cu tine, cu colegii tăi şi de a încerca să faci ceea ce îţi place. Vă spun că vin cu plăcere la serviciu. Sunt un norocos al sorţii.
„Vine un moment în care trebuie să te retragi…”
Ce descoperiţi, în continuare, la dumneavoastră?
Cred că am fost un pic nerăbdător în ultimii ani să văd anumite proiecte finalizate cât mai repede. Descopăr că parcă încă nu sunt pregătit să plec, să mă retrag din această viață activă. Dar sunt convins că voi continua în mediul universitar. Este normal, așa este viața, vine un moment în care trebuie să te retragi și sunt convins că toți cei care vor rămâne aici și vor veni după mine vor duce mai departe ceea ce am clădit împreună cu colegii mei. Și eu când am venit aici am găsit lucrurile într-o anumită evoluție și trebuie să înțelegem această evoluție ca o normalitate a vieții.
Care este partea cea mai frumoasă din cariera pe care ați ales-o?
Cariera mea o văd în patru mari părți. Perioada de formare: liceul militar și, mai ales, Academia Tehnică Militară. Aici am avut profesori foarte buni; am fost un tânăr studios, ceea ce mi-a dat certitudinea că pot face orice. Apoi mediul universitar, unde eram asistentul unor profesori remarcabili din România, care lucrau cu noi, tinerii, cu rezultate pe măsură. Apoi perioada aceasta operațională, desfășurată la Sibiu. Împreună cu colegii mei am scris primul manual de căutare – salvare, să amintesc doar un aspect al activităţii de atunci. O perioadă în care s-au derulat multe lucruri în această zonă: primele dispoziții logistice din Forțele Aeriene, participarea la mitinguri aviatice … Aviația m-a învățat că lucrul în echipă este definitoriu. Și cea de-a patra perioadă este cea de transformare, de maturizare a mea și continuarea proiectului educațional, la care țin foarte mult și cred că este unul bun pentru generațiile viitoare.
Care sunt dezavantajele unei astfel de meserii?
Sunt și dezavantaje, desigur. Atunci când te implici într-un proiect foarte mare, îți neglijezi familia, părinții, uiți de tine, poate nu mai descoperi ceea ce făceai cu plăcere înainte … Mediul militar este dezavantajant în comparație cu mediul civil, dar noi, eu, am ales să fiu militar. Și atunci, toate aceste dezavantaje trebuie să le transform în avantaje. Pentru că nu mă gândesc că nu pot să îmi iau concediu atunci când îmi doresc eu, ci doar atunci când este planificat acest lucru. Nu întotdeauna vacanțele copilului se suprapun cu vacanțele familiei. Sunt restricții foarte ușor de acceptat, dacă știi de la început că mediul militar ți se potrivește. Eu am avut alături de mine familia și m-a susținut în tot ceea ce am făcut și cred că în ultima parte, care va urma, mă voi retrage mai mult înspre familie. Dar anii nu se mai întorc…
V-a reproșat vreodată băiatul dumneavoastră faptul că poate ar fi vrut să fiți mult mai prezent în viața lui?
El nu, dar eu da. Pentru că, mai ales în perioada de liceu, cred că ar fi trebuit să fac mai mult pentru el, pentru a discuta mai mult împreună. De fapt, aceasta este esența a ceea ce îmi reproșez: timpul pe care nu l-am avut să îl petrec cu el. Îmi amintesc că și-a dorit să meargă la liceul militar de la Alba Iulia. Am discutat cu el despre asta şi i-am spus că a merge la liceul militar înseamnă să blochezi anumite opțiuni de viață şi să prioritizezi altele. Pentru că din liceul militar poți să ajungi într-o academie militară, iar de acolo un inginer militar sau ofițer. Și am descoperit că băiatul meu voia la liceul militar, dar nu știa care sunt toate oportunitățile lui în viață. Chiar am avut o discuție interesantă și cu soția, care mi-a reproșat, spunându-mi: „Găsește-ți timp și explică-i!” L-am invitat să mergem la Alba Iulia, să viziteze un liceu militar. Mi-a spus argumentele lui, care, evident, nu mi-au plăcut pentru că nu aveau legătură cu motivele care stau la baza alegerii carierei militare și care nu aveau nicio legătură cu realitatea vieţii de elev militar. I-am explicat eu ce presupune liceul militar și, când să facem acest pas, să vizităm liceul, mi-a spus: „Mi-a fost suficientă discuția cu tine. Greșeam foarte mult pentru că eu sunt pregătit să fiu un inginer foarte bun, dar în mediul civil”; de mic îi plăcea să repare, să fie foarte atent la detaliile tehnice. Au trecut anii și acum este un inginer de succes.
Care este cea mai importantă lecție primită de la băiatul dumneavoastră?
Primim multe lecții de la copii. Vă spun despre o lecție pe care nu mi-am însușit-o. Era la grădiniță. Avea vreo trei ani. Ne-a chemat la un moment dat și ne-a spus: „Mama, tata, aș vrea să vorbesc cu voi. Vă rog să luați loc”. Am luat loc. Și a început să ne spună: „Ionel și Florin. Ioana și George”. Eu nu înțelegeam ce vrea să ne spună, la care soția îmi zice: „E simplu. Își dorește un frate sau o soră”. Nu a avut nici frate, nici soră. Este singurul nostru copil. Eram foarte tineri, stăteam în chirie în București, lucrurile erau complicate. Aceasta a fost una din lecțiile pe care nu mi le-am însușit. Și nu aș putea spune neapărat că îmi pare rău, dar ar fi fost mult mai bine pentru el.
Dar a fost și o lecție mai matură. Termina facultatea și, ca orice părinte, îmi făceam griji despre unde va lucra, gândindu-mă că aș putea să îl ajut, să îl sfătuiesc cumva. Deja avea 22-23 de ani. Într-o zi vine acasă și îmi spune: „M-am angajat”. „Cum așa? Nu trebuia să discutăm?”, la care el îmi spune: „Nu, pentru că tu m-ai învățat că, dacă fac ceea ce-mi place, dacă eu consider că sunt pregătit să fac ceea ce fac, atunci să fac. Așa că merg la lucru”. Era ultimul an la facultate, a fost descoperit că este unul din cei mai buni studenți și a fost selectat de o companie de profil.
Spuneți-mi care a fost cea mai dificilă experiență din carierea dumneavoastră militară…
Aș alege două momente. Un prim moment îl reprezintă decizia de a întrerupe cariera educațională. Nu a fost o decizie pornită de la mine, ci una generată de alţi factori. Eram în București, au fost ceva probleme de acomodare, să zicem, o chestiune care necesita plecarea din București. A trebuit să iau o decizie: voi continua o carieră pe care o vedeam de succes în Academia Tehnică sau aleg familia? Am decis să o întrerup și să vin la Sibiu. Mi-a fost foarte greu în primele două-trei luni, pentru că mediile sunt total diferite. Dar a fost o alegere foarte bună! Pentru că aici am performat, familia este foarte bine … Și acum am reluat partea care mi-a rămas în suflet cândva, adică activitatea didactică.
Cel de-al doilea moment este unul trist. Pandemia a rupt aripile la ceea ce făceam aici. Am pierdut doi colegi. Am discutat cu ei până în ultima clipă. Tineri, 39 și 44 de ani. Niște tineri pe care mă bazam și cu care discutam aproape zilnic. Unul dintre ei lucra la Biroul Secretariat și îmi aducea documente zilnic. Iar celălalt lucra la Popota de Garnizoană, acolo unde mâncăm zilnic. În spate au lăsat câte o familie … Momente grele pentru un comandant. Să discuți cu familia, să explici ce s-a întâmplat.
Despre războiul din Ucraina: „Beneficiem de o siguranță pe care nu am avut-o nicicând”
Domnule comandant, sunteți dumneavoastră ditamai generalul, omul care ține în spate parte din siguranța noastră, însă trebuie să aveți undeva și un punct de vulnerabilitate, așa, măcar câte o temere pe ici-colo. Care vă sunt fricile?
Nu le-aș numi frici. Îmi place să fiu înconjurat de oameni. Faptul că am lucrat în aviație, că am jucat fotbal, m-a învățat să lucrez mereu în echipă. Nu aș vrea să fiu singur…
Apropo de frici… Găsim un temei de liniștire, fundamentat în realitatea imediată a zonei pe care o reprezentați, pentru evoluția acestui război din Ucraina?
Eu sunt convins că suntem într-una din cele mai puternice alianţe și faptul că suntem acolo ne oferă niște garanții de securitate certe. Regional, starea de securitate s-a degradat ca urmare a acestui război din Ucraina care, în opinia mea, a condus la câteva măsuri imediate și care s-au dovedit a fi foarte bune. Și cred că măsurile pe plan național – și mă refer, în primul rând, la creșterea nivelului capabilității armatei române, creșterea nivelului de instruire – au dus la o siguranță pe care nu am avut-o nicicând. Pe flancul de est, NATO a creat, în România, o structură care să garanteze securitatea aliaţilor. Rolul acestei structuri este pur defensiv, prin prezența celor peste 5.000 de militari străini în România avem o capabilitate care ne dă încredere că zona este bine securizată. Și, de ce nu, parteneriatul strategic cu Statele Unite. Vom continua să fim atenți la ceea ce se întâmplă. Chiar și prezența Comandamentului Corpului Multinațional de la Sibiu generează o stare de securitate avansată pentru noi.
O întrebare naivă, însă care se regăsește destul de frecvent între îngrijorările unora dintre noi. Tocmai această prezență a Comandamentului Corpului Multinațional la Sibiu nu poate și să ne transforme într-o țintă?
Trebuie să gândim invers. Tocmai pentru că avem această structură, Sibiul este din ce în ce mai sigur. Nu putem expune o structură de acest nivel ca fiind o țintă.
Eu am convingerea că, într-o perioadă de timp relativ scurtă, vom reveni la o stare de normalitate.
General Ghiță Bârsan, Rectorul AFT Sibiu
Ce ați dori să rămână în conștiința studenților dumneavoastră despre generalul și profesorul Ghiță Bârsan?
Cred că aș dori ca studenții să își aducă aminte că am fost sprijin în dezvoltarea lor și nu o frână în ceea ce privește mecanismul acesta de formare a ofițerilor.
Vom avea liceu militar la Șelimbăr?
Sunt doar discuții la acest nivel. Am primit această provocare din partea primarului din Șelimbăr. Da, în opinia mea, învățământul dual va fi cel de succes pentru viitor. Și atunci și noi, armata, trebuie să ne pregătim pentru acest învățământ dual, în sensul că nu vom mai găsi tineri care să fie atrași de viața militară, ci va trebui să îi creștem cumva. Avem nevoie și de maiștri militari, avem nevoie și de subofițeri și cred că propunerea venită de la Șelimbăr este una pe care trebuie să o luăm în calcul. Știm că se vor înființa 10 consorții la nivel național, în care unităţile administrativ-teritoriale, universitățile, liceele, într-un parteneriat cu diferite instituții, fabrici, vor înființa aceste consorții pentru învățământul dual. Și la final vom avea o resursă umană bine pregătită. Și atunci, de ce nu și un liceu militar sau un liceu vocațional sau de învățământ dual? Repet, nu este decât o propunere la acest moment.
Ce mai puneți la cale în această perioadă?
Suntem într-un stadiu destul de avansat cu modernizarea unui poligon de instrucție de vară. Este vorba de tabăra de instrucție din poligonul din Daia, o tabără modernă, interconectată cu cel mai mare centru de instruire al Forțelor Terestre din sud-estul Europei, poligonul Cincu. Am avut un exercițiu distribuit, avansat, cu participarea a 11 țări, o capabilitate de cazare avansată în acest poligon (430 de locuri de cazare), o zonă de instruire apropiată realităţii din câmpul de luptă, pentru a avea ofițeri bine pregătiți. Îmi doresc să finalizez acest proiect, care s-a dovedit a fi unul de durată. Suntem undeva pe la treimea mijlocie, acolo unde începe maturitatea unui proiect. Sunt multe lucruri pe care le avem în discuție cu ceea ce se întâmplă acolo. Sunt grafice avansate, unele aflate în stadiul de note conceptuale, altele la studiul de fezabilitate, altele în construcție. Este, probabil, un proiect care va trebui continuat și după trecerea mea în rezervă. Și asta, în beneficiul studenților.