5.2 C
Sibiu
vineri, noiembrie 29, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Cercetat pentru dare de mită și conducere sub influența alcoolului, Puișor de la Mediaș a fost trimis în judecată

Cele mai citite

Puișor de la Mediaș a fost trimis în judecată de procurori pentru dare de mită și conducere sub influența alcoolului.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu a transmis, joi, un comunicat de presă pe această temă.

„În urma administrării probatoriului, prin rechizitoriul din data de 02.11.2023, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu a dispus trimiterea în judecată în stare de control judiciar a inculpatului, persoană de sex masculin, în vârstă de 29 ani, născut şi domiciliat în judeţul Mureş, cu reşedinţa în municipiul Mediaş, judeţul Sibiu, pentru săvârșirea infracțiunilor de dare de mită şi conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

În rechizitoriul întocmit, procurorul de caz a reţinut, în esenţă, următoarea stare de fapt:

La data de 10.09.2023, doi agenţi de poliţie din cadrul I.P.J. Sibiu – Poliţia Municipiului Mediaş, Biroul Rutier şi Biroul Ordine Publică, au oprit în trafic un autoturism care a efectuat o manevra de depăşire cu încălcarea marcajului longitudinal continuu şi care se deplasa cu o viteza de 112 km/h în localitate, fapte ce impuneau dispunerea sancţiunii complementare de suspendare a dreptului de a conduce.

Spre a nu fi antrenată răspunderea contravenţională, conducătorul autoturismului a remis agenţilor de poliţie suma de 200 de euro pentru ca aceştia să nu dispună măsurile legale pentru faptele constatate. Momentul a fost înregistrat cu dispozitivul tip body-cam din dotarea unuia dintre membrii echipajului.

Cei doi agenţi de poliţie au respins primirea sumei de bani şi au sesizat fapta Serviciului Judeţean Anticorupţie Sibiu, iar lucrătorii de poliţie judiciară, sub coordonarea procurorului, au procedat la constatarea in flagrant a infracţiunii de dare de mită.

Ulterior, agenţii de poliţie au procedat la testarea şoferului cu aparatul etilotest şi au constatat că a consumat băuturi alcoolice, fiind înregistrată o valoare de 0.52 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Precizăm că trimiterea în judecată este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, a precizat prim procurorul adjunct Mihaela Rugionsu, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

CSU Sibiu în colaps… sportiv și managerial

Baschetul sibian este în colaps. Două înfrângeri jenante și rușinoase, în fața Universității Cluj-Napoca, în deplasare, și acasă, cu...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect