11.3 C
Sibiu
sâmbătă, aprilie 18, 2026

60 de artiste au expus în ajunul ”Zilei femeii”

Cele mai citite

Expoziția ”VITAL 4. Artiste din Sibiu și invitatele lor” a avut loc în 7 martie, ora 17, la Galeria UAP. Evenimentul a fost organizat de Uniunea Artiștilor Plastici din România Filiala Sibiu și Universitatea „Lucian Blaga”. Lucrările sunt semnate de 50 de artiste, din Filiala Sibiu și alte zece filiale ale UAPR. Curatorii  expoziției au fost Iulia Mesea și Daniela Maria Bădilă.

”Expoziția nu  are tematică impusă. Dar toate lucrările, indiferent de abordare sau tehnică au un mesaj. Aceste lucrări delicate încorporează sensibilitate și emoție. Am să dau exemplu de niște artiste care, prin lucrările lor, urmăresc claritatea, armonia, ritmul şi dinamica formelor decupate din universul misterios al naturii. Acestea sunt: Olimpia Coman- Sipeanu, Rodica Lomnăşan, Crina Oprean, Maria Manca, Bianca Florea, Laura Comea. Unele au urmărit interpretări ale realității vizibile şi pătrunderi în interiorul materiei, pe grila subiectivă (armonios sau in contraste), de exemplu: Vera Costea, Daniela Badilă, Doina Ionescu, Mirela Miclaus Oana Sedonja, Ofelia Huțul.

Altele sunt formulări prin simboluri, semne şi arhetipuri cu mesaje de esență spirituală, căutări ale esenţei, dincolo de aparențe, ca: Anca Giura, Ileana Selbing, Cristina Simu, Antonela Giurgiu, Rodica Ailincăi.

Publicitate

Câteva artiste au creat lucrări penetrante care provoacă problematizări şi dezbateri, cum sunt: Alexandra Stoica, Noemi Kusztos. Au mai fost lucrări cu un profund conținut personal, codificat, mesaje de tip reflexiv, ca ale Celestinei Albişor, Irina Ene, Anca Costea.

Toate aceste artiste, și multe altele, sunt exemple ale felului în care doamnele și domnișoarele participante îşi asumă calitatea de creatoare si totodată propria feminitate, îşi acceptă şi recunosc vulnerabilitățile și te transforma in pârghii de forță și influență estetică şi ideatică”, declară Iulia Mesea.

Expoziția va putea fi vizitată până pe 31 Martie.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

spot_img
Ultimele știri

FOTO/ULTIMA ORĂ – Scenariu surpriză: Georgescu, propus premier după o întâlnire discretă?

O întâlnire discretă între George Simion și Călin Georgescu, desfășurată vineri la Biblioteca Națională din București, ridică semne de...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect