1.3 C
Sibiu
duminică, februarie 1, 2026

Sălişte, o capitală culturală şi spirituală a Mărginimii

Cele mai citite

Oraşul Sălişte se bucură de mâna aceluiaşi primar încă din anul 2004. Teodor Dumitru Banciu a acceptat fotoliul de primar cu viziuni îndrăzneţe şi decis să le tranforme în realitate. Sălişte avea să devină un oraş la standarde înalte, civilizate, o capitală culturală şi spirituală a Mărginimii, iar satele aparţinătoare să beneficieze de toate condiţiile şi facilităţile oferite de lumea modernă în care trăim. Pe lângă orânduiala oraşului Sălişte şi o primărie care răspunde cerinţelor fiecărui locuitor, oraşul şi satele aparţinătoare acestuia au evoluat. .. O evoluţie constructivă care poate fi observată cu uşurinţă. Există o multitudine de proiecte realizate de Primărie în ultimii aproximativ 7 ani, în ciuda tuturor greutăţilor de ordin politic şi economic. Dar cu răbdare, cu o gestionare meticuloasă şi eficace a problemelor şi, implicit, a soluţiilor, o mare parte din ceea ce la început au fost doar propuneri s-au transformat în realitate. Oraşul Sălişte are în subordinea sa 8 sate ce fac parte din Mărginimea Sibiului, sate cu o istorie şi un potenţial turistic extraordinar. Astăzi atât oraşul, cât şi satele se bucură, în mare parte, de reţele de gaz metan, de apă şi canalizare, de staţii de epurare, de străzi modernizate, de biserici reabilitate, de iluminat public modernizat, urmând ca în perioada următoare aceste proiecte să fie duse la bun sfârşit 100%. Printre proiectele recente se numără şi amenajarea bazei de agrement din Sălişte, extinderea reţelei de canalizare pe străzile Livezii şi ªteaza, finalizarea ei pe strada Floreşti. A fost deschisă o bibliotecă nouă pe strada ªteaza, au fost sprijinite activităţile şcolare, sportive şi culturale, dar sprijin a fost oferit şi bisericilor din Grui şi Biserica Mare. A fost asfaltată strada Floreşti şi au fost pavate străzile Miclăuş Oprea, Onisifor Ghibu şi o parte din strada ªteaza. În Galeş s-au terminat lucrările de canalizare, s-au pavat străzile către Valea Muierii şi s-a asfaltat strada principală. În Săcel au continuat lucrările la reţelele de gaz şi canalizare. În Vale s-a pus în funcţiune reţeaua de gaz, s-a construit comitetul pentru proiectarea reţelei de canalizare şi s-a început colectarea de fonduri pentru întocmirea proiectului de canalizare. În Mag s-a pus în funcţiune reţeaua de apă, în Sibiel s-a reabilitat Căminul Cultural, prin introducerea încălzirii centrale şi modernizarea grupurilor sanitare, s-au reparat pavajele şi remiza PSI. În Fântânele s-a continuat modernizarea drumului de acces în sat, s-au făcut reparaţii la Căminul Cultural şi la clădirea fostului magazin, s-au canalizat 2 pâraie, s-a reparat podul, s-a preluat de către Societatea de Apă gestionarea reţelei. În Aciliu s-a pavat strada Bisericii, s-au făcut reparaţii la imobilul de la fosta primărie, iar în Amnaş s-au făcut reparaţii la captarea de apă. Pe lângă toate acestea, bisericile din fiecare sat au fost sprijinite în demersurile lor. 23 de terenuri gratuite pentru tineri Unul dintre cele mai importante proiecte despre care primarul Teodor Dumitru Banciu ne vorbeşte este scoaterea la vânzare prin licitaţie a 59 de loturi de casă în Cartier 1 şi oferirea a altor 23 de locuri de casă pentru tineri, locuri ce sunt repartizate gratuit. „Dorim ca prin aceste proiecte să încurajăm construcţia de locuinţe în Sălişte şi să venim în sprijinul celor care nu dispun de teren pentru a-şi construi o casă. Vrem să venim atât în sprijinul tinerilor prin acordarea celor 23 de terenuri gratuite, cât şi al celor care nu se încadrează în condiţiile prevăzute de lege pentru acordarea unui loc de casă gratuit, dar doresc să cumpere un teren în condiţii avantajoase. Deja din cele 23 de locuri, printr-o Hotărâre a Consiliului Local, au fost aprobate 7 locuri pentru a fi puse în posesie”, spune primarul Banciu. Proiectele vor continua cu promovarea turismului în Sălişte şi zona Mărginimii, cu reparaţii la străzi, trotuare şi drumuri, cu amenajarea parcurilor, cu începerea sau finalizarea poiectelor de canalizare, apă şi gaz acolo unde mai este cazul, cu reabilitarea şi modernizarea şcolilor şi cu multe alte lucrări necesare sau propuse de cetăţeni. „O să continuăm ceea ce am început. Încă din 2004 mi-am propus să avem un oraş curat şi fiecare localitate să dispună de apă, canal şi gaz. Trebuie să termin în toate localităţile ce mi-am propus, să putem face loc civilizaţiei şi bunului-simţ. De când sunt primar mi s-au oferit în nenumărate rânduri posturi la nivel judeţean, mult mai bine plătite, dar nu voi părăsi niciodată încrederea cetăţenilor”, a mai spus Teodor Banciu, primarul din Sălişte şi preşedinte al Asociaţiei Oraşelor din România. (R.B.)

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

Ai auzit de boala Ménière? Iată ce simptome are și cum îți poate răvăși viața

Daniela ArnăutuBoala Ménière este o afecțiune cronică a urechii interne care poate influența profund calitatea vieții. De multe ori,...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect