2.2 C
Sibiu
joi, noiembrie 13, 2025

FOTO: Jocul Țuru, tradiția de aproape 100 de ani, a strâns sute de medieșeni în ziua de Paște

Cele mai citite

Tradiţia a mers mai departe în municipiul Mediaș și în 2024, în prima zi de Paște, când sute de oameni au participat la jocul de Țuru.

La ora 11, s-a dat startul acestui joc pe strada Stejarului, sub privirile a sute de medieșeni care au fost prezenți la eveniment deși cerul era acoperit de nori la începutul jocului de țuru.

Foarte asemănător din punct de vedere al modului de desfăşurare şi al regulilor oinei, jocul de Țuru este aşteptat an de an de toţi medieşenii.

Potrivit locuitorilor din zonă, tradiţia jocului Țuru datează de aproape 100 de ani.

Publicitate

Rezultatul sau echipa câștigătoare au contat foarte puțin, păstrarea şi continuarea tradiţiei fiind mai presus de orice.

Ca și în anii precedenți, evenimentul a fost completat de un spectacol de cântece și dansuri populare.

Spectacolul a fost susținut de artiștii Ciprian și Mihaela Istrate, Emilia Muntean, Luminița Dejan, Aurelian Suciu, Bianca și Diana Crețu, Costel Popa, Cosmina Fulea, Aurica Bacea, Dan Filuț Tabără, Natalia și Alina Matyas.

De asemenea, au participat și Ansamblurile de Dansuri Populare „Târnavele” și „Muguri de pe Târnave” din Mediaș.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

Sibiul spulberă Galațiul, iar KING este adevăratul rege al serii

Era Fleșeriu 2.0 începe cu 100 de puncte!Să recunoaștem, emoțiile pluteau în aer înainte de primul fluier. Cu...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect