Fenomenul furry pare că devine o modă și în școlile din România, unde tot mai mulți elevi se îmbracă și comportă precum animalele.
Fenomenul furry se referă la o subcultura în care oamenii adoptă o identitate sau o conexiune cu animalele antropomorfe sau personaje fantastice cu trăsături animale.
Aceste identități pot fi exprimate prin intermediul costumelor elaborate numite „fursuits”, artă digitală, povestiri sau role-playing games.
Mulți membri ai comunității furry creează sau adoptă propriile personaje antropomorfe, cunoscute sub numele de „fursonas”, care reflectă trăsături și personalități alese de ei înșiși sau care sunt o extensie a propriilor lor identități.
Fenomenul inspirat de pe reţelele de socializare îi transformă pe copii în diverse animale. Se îmbracă şi se comportă ca nişte pisici, câini, vulpi ori păsări şi refuză să mai comunice firesc la ore.
„Este o persoană care se identifică cu un animal sau o pasăre.
Cu un papagal, mai exact. Alţi colegi de liceu se cred câini sau pisici. Îşi pun urechi sau cozi de animale şi se comportă ca atare. Chiar şi în timpul orelor de curs.
Sunt asa mai ciudaţi, se îmbracă, îsi pun urechi, de astea. Am auzit ca urcă in patru labe scările”, a povestit un elev.
Ceea ce părea mai mult o curiozitate pentru noi, a câştigat teren de la an la an. Cei mai mulţi adolescenţi spun că aparţin comunităţii „furry” şi devin „fursona”, adică se comportă şi se îmbracă asemănător necuvântătoarelor preferate.
Alţii se identifică drept „therieni”, adică persoane care se identifică cu o fiinţă non-umană.
„Este plin, mai ales la Arte, mai ales că noi suntem învățați să ne exprimăm prin orice fel posibil.
Eram frumos pe bancă, erau clasa a opta – a noua şi începuseră să se alerge în patru labe, se tăvăleau pe iarbă, unul îi dresa.
La vârsta asta nu prea ești decis și îți place să experimentezi tot”, spune un elev din Bucureşti.
În urmă cu două luni, oamenii dintr-un parc pentru copii din Arad au fost șocați de o tânără care se credea pisică se plimba în patru labe şi încerca să atace câinii din zonă.
La nivelul Inspectoratului Școlar Județean Sibiu nu au fost înregistrate, până în acest moment, situații asimilate fenomenului Furry.
„Până în prezent, la ISJ Sibiu nu s-a raportat evenimente legate de subiectul menționat de către dumneavoastră”, ne-a spus profesorul Constantin Dincă, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Șoclar Județean Sibiu.
Pentru a afla părerea unui specialist despre tendințele tinerilor de a adera la acest fenomen, i-am adresat câteva întrebări psihologului clinician și educațional Georgiana Curtman.
- În cazul acestor elevi, este vorba despre un fel de căutare a personalității?
Da și nu.
Pentru a putea înțelege fenomenul, este necesar să privim spre istoria comunității furry sau a blănoșilor, care este de câteva decenii.
Rădăcinile fandomului încep undeva în 1970-1980, unde influența cea mai mare vine din zona ficțiunii, a artelor fantastice și a personajelor antropomorfe, din diverse forme de media, artă, literatură, apoi mai târziu și creație vestimentară, ca și o expresivitate a laturii creative a personalității.
Tinerii pot de asemenea, explora identitatea sinelui, prin crearea avatarelor, a creaturilor antropomorfe ca o reprezentare a laturii lor artistice și totodată exprimarea anumitor trăsături comportamentale ale animalelor ca și idenificare, în personalitatea lor.
Trebuie specificat ca tinerii sunt în procesul de dezvoltare a personalității, unde nevoia lor este de identitate personală, explorând astfel diferitele imagini ale eului, căutând forma lor unitară, reprezentativă.
- Este doar o imitație, o preluare a unui trend sau pur și simplu e vorba de o epatare?
O altă nevoie puternică a tânărului este de a fi parte și de a aparține unei comunități.
Astfel, este creat acel sentiment de sprijin social, perceput ca fiind extrem de valoros, unde el poate fi recunoscut și unde poate contribui, identificându-se astfel cu valorile sau non – valorile grupului.
Ideea de personaj antropomorf poate avea în cadrul fenomenului furry un caracter ludic (de joacă), unde tinerii pot explora latura lor creativă.
Pot naviga diferitele idei, cât și provocări sociale, căutând totodată acceptarea și validarea, astfel că putem spune că este un fenomen mai degrabă învățat, ca o invitație la joacă, mai apoi, la propria imaginație, în marea majoritatea cazurilor.
Nevoia de a apartine este esențiala pe întreaga călătorie a vieții, unde cu atat mai mult tinerii au nevoie sa trăiască sentimentele de importanță și valoare pentru grup, manifestându-se în funcție de nevoile sau blocajele sale emoționale.
- Părinții acestor elevi sunt depășiți de situații? Manifestarea acestor elevi în cadrul fenomenului Furry este strict în interiorul unităților școlare? Este binevenită inițiativa părinților de a încerca să își ajute copiii în cadrul unor discuții cu un psiholog?
În practica de cabinet înca nu am întâlnit astfel de cazuri.
Acolo unde părintele este disperat, pe semne, copilul a deviat de la traiectoria cadru de siguranță. Pentru părinții al căror copil a ajuns în pragul dezechilibrului, pot apărea sentimente de epuizare și disperare.
Însă, aceasta nu înseamnă că va și ajuta copilul să iasă de acolo. Părintele are nevoie să știe că nu este vorba despre el, ci despre tânărul care se adâncește fără să fie foarte conștient în ce.
Prin faptul că fenomenul se manifestă și in cadrul școlilor, este mai degrabă o nevoie a adultului de a conștientiza imperioasa necesitate ca el să stabilească limitele de siguranță ale elevului, privind procesul lui de învățare și dezvoltare pe plan cognitiv, emoțional, comportamental și relational.
Vorbind de tineri, vorbim de persoane și personalități în formare, unde adultul rămâne cadru de referință pentru acesta, iar sănătatea sa emoțională și mentală, este puternic impactată de mediul relațional.
Permisivitatea (din partea adultului, fie profesor, fie părinte) prin nereglementarea arealului care demarchează tinerilor limitele de siguranță, pentru a rămâne activi, implicati și colaborativi in procesul lor de învătare și dezvoltare, este un subiect vast abordat în literatura de specialitate.
Sunt evidențiate efecte asupra tânărului, prin internalizare (anxietate, depresie, retragere socială) și externalizare lor, prin comportamente deviante, dezechilibrate și dezadaptative.
Însă, acolo unde părinții oferă un mediu de echilibru emoțional, de iubire, atenție la nevoile emoționale ale copiilor lor printr-o relație de acceptare a ceea ce aceștia simt în interiorul lor, ofeindu-le suport și nu respingere, cât și stabilirea limitelor de bun augur în vederea dezvoltării lor armonioase, tinerii pot integra limitele sănătoase, dezvoltând controlul inhibitor (autocontrolul) și putând ei pune limite sănătoase în grup, chiar și în cadrul acestui fenomen.
Cu toate acestea, dacă tinerii se confruntă cu afectarea funcționării zilnice, la școală, acasă, în mediul social, cât și în plan intrapersonal, prin tipare nesănătoase de gândire, emoționale sau comportamentale, acestea predispun spre tulburarea personalității care ulterior pot duce la o sănătate mentală afectată și probleme relaționale, fiind nevoie de ajutor de specialitate.
Copiii și tinerii au nevoie de o ghidare sănătoasă printr-o relatie de atașament securizantă (nu anxioasă, sau evitantă, ambivalentă sau permisiv-neglijentă), părintele are nevoie să caute să investească timp și disponibilitate de a observa și asista copilul în etapele sale de dezvoltare.
Aici limitele sunt puse într-o matrice relațională bazată pe un stil parental si educational autoritar – colaborativ, cu iubire, ascultare, puse cu blândețe și fermitate.
Unde mediul răspunde în mod suportiv nevoilor sale emoționale, de învățare, de integrare și integritate, tânărul are șanse mari de a se dezvolta echilibrat.
Vedem că raportarea la identitatea ființei umane a ajuns la cote de interpretare, total iraționale…
Gândindu-mă la siguranța pe care o dau liniile de demarcație pe șosele și autostrăzi, cât și a regulilor de circulație în vederea siguranței rutiere, asemenea este și rolul adultului în viața tânărului, pentru a-l ajuta să se orienteze în cee ce-l ține în siguranta emoțională, cognitivă, relațională, comportamentală și mai mult, în parcursul său și în formarea unei profesii, de unde va deveni el însuși un participant activ la armonizarea societății, trăind la un alt nivel apoi, sentimentul valorii de sine.
Un studiu recent arată un nivel crescut de stress la cei din comunitatea furry, față de cei care sunt iubitori de animale…
Să privim cu mai multă atenție la ceea ce trăiesc acești tineri în interiorul lor. Este esențial să se acorde prioritate bunăstării mentale și să se caute sprijin dacă este necesar.
Tinerii au nevoie să treacă de la confuzie la intergrarea sinelui (fizic, psihic, spiritual, relational, intim, socio-cultural) într-o formă unitară.
De la confuzie spre adevărata identitate, tinerii pot parcurge prin potențialul lor de raționalizare, planificare, decizie, autocontrol emotional, creativitate și metacogniție (funcții executive și de gândire, localizate în neo-cortex, lobul prefrontral), conștientizarea complexității propriei ființe.
Ca rezultat al creativității lui Dumnezeu, tinerii au nevoie sa simta iubire pentru a trăi în iubire pe plan intrapersonal, interpersonal, cu natura și mai ales cu El, Creatorul lor.
- Credeți că fenomenul acesta este unul trecător, elevii aderă la el pentru că e „fancy” sau „trendy” sau unii chiar simt să acționeze așa?
Cu privire la studiile longitudinale ale fenomenelor de influență în rândul tinerilor, nu am date.
Specific perioadei adolescenței, este nevoia de feedback din partea mediului relațional, nevoia puternică de a aparține și de a primi un rol.
Modul în care te porti, exprimă nevoia de a avea un rol între și pentru ceilalți, indiferent că ieși în evidență, sau te retragi.
Manifestarea în cadrul acestui fenomen exprimă o evadare din ceea ce tineri semnifică în interiorul lor, cu privire la propria persoană în procesul lor de adaptare si responsabilizare în acord cu mediul social și școlar, acolo unde tinerii iasă din ceea ce numeam mai sus “dezvoltare în cadrul de siguranță”.
Și, da. Se poate ajunge până acolo încât persoana să acționeze pentru că “simte”, deoarece latura imaginativă a creierului, conform teoriilor neuropsihologice, determină creierul să reacționeze la vizualizarea a ceea ce ne propunem, similar unei situații pe care o experimentăm, propriu-zis.
Apoi urmeaza tiparul: cred-simt-actionez.
Psiholog clinician și educațional
Psihoterapeut
Georgiana Curtman
elroi-gccip.com
SURSĂ FOTO: reason.com
