În perioada februarie – aprilie 2024 au fost organizate Ateliere de public speaking în orașele Mediaș, Sibiu și Târgu Mureș.
Instituțiile culturale alese drept partenere în acest proiect au îndeplinit un obiectiv comun, acela de a susține educația, diversificându-și constant serviciile adresate comunității.
Atelierele de public speaking fac parte dintr-un proiect de dezvoltare personală inițiat de Antonela Sofia Barbu, în calitate de formator, au fost adresate copiilor cu vârsta cuprinsă între 9 – 15 ani și s-au desfășurat la Centrul de Documentare şi Informare Gaze Naturale – Muzeul Gazelor Naturale Mediaș, la Biblioteca Județeană Mureș – Cuibul Democrației, Școala Gimnazială Dacia, Târgu-Mureș și la Biblioteca Județeană „ASTRA Sibiu”.
Pe parcursul celor trei luni, un număr de 150 de copii au evoluat frumos și au reușit să structureze un discurs, atât singuri, cât și în echipă, să-și învingă temerile, să comunice mai ușor, indiferent de vârstă și să capteze atenția celor din jur.
În fiecare oraș a avut loc Gala de Public Speaking, premiile oferite constând într-o diplomă de participare și un set de cărți, printre care și Dicționarul Fundamental al Limbii Române oferit în cadrul acestui proiect de Biblioteca Județeană „George Barițiu” Brașov.
La Centrul de Documentare şi Informare Gaze Naturale – Muzeul Gazelor Naturale Mediaș au fost abordate următoarele teme: sport (fotbal, baschet, arte marțiale), cercetășie, părinți fericiți, relații între frați, călătorii, ciocolată și curiozități despre șopârle.
Cei prezenți au avut parte de demonstrațiile sportive, de ciocolata, de o ,,tombolă” pe nevăzute și de o…șopârlă.
Dacă Miruna a oferit un troler pentru călătorii sponsorizat de „Călătorește cu Radu”, iar Ana ne-a îndulcit cu ciocolată, Celine a adus un invitat special, pe Maui, agama cu barbă, cea mai populară șopârlă din lume.
La Biblioteca Județeană Mureș în Sala de lectură au fost invitați atât participanții la atelierele desfășurate la Cuibul Democrației, cât și elevii clasei a IV-a de la Școala Gimnazială Dacia, Târgu-Mureș însoțiți de înv. Husari Iuliana.
Gala de public speaking de la Târgu Mureș a fost despre timp, despre ceas, despre ora la care se trezesc pisicile și despre ora la care se deschid florile. ,
,Europenii au ceasul, iar noi timpul”, spune un vechi proverb african. Copiii au pregătit cele mai interesante discursuri despre fulgere, stele, frici, istorie, curcubeu sau despre mediu.
Nu au lipsit provocările, momentele de magie, cele muzicale și cele despre magneți.
Dacă la Mediaș, printre participanții la eveniment a fost șopârla Maui, la Târgu Mureș, publicul s-a împrietenit cu Kitty – Piky, motanul care le-a atras atenția încă din primele momente și a ascultat cu răbdare, fără să-i întrerupă, toate discursurile.
La Biblioteca Județeană „ASTRA” Sibiu prima întrebare adresată copiilor și părinților a fost ,,Cui ai dărui o ciocolată în schimbul unei idei?”
Copiii au pregătit discursurile cu seriozitate și au demonstrat încă o dată că, atunci când faci ceva din plăcere, poți vorbi deschis, fără emoții și să ai încredere în tine.
Au pornit de la jocuri și de la îndemnul de a ne înscrie la canalul de youtube al lui Ioan, au aflat despre Kuky și despre cât de importanți sunt cățeii în viața noastră, au descoperit că teatrul de păpuși, pictura și muzica rock aduc inspirație și energie și am ajuns în locul în care ne simțim fericiți: familia.
Iris ne-a prezentat rețeta ei de spaghete și câteva informații despre paste, iar Ilinca nu a vorbit despre grădinărit, ci despre frica de a vorbi în public.
Ce a însemnat acest proiect în cifre?
•3500 km cu mașina
•70 de ore pe drum
•50 ore de ateliere
•100 de ore pentru pregătire
•150 de copii înscriși
•110 premii oferite de Biblioteca Județeană „George Barițiu” Brașov
•34 articole în mass media din Mediaș, Sibiu, Tg. Mureș, București
•buget: 10.000 lei
Motivul principal al părinților care și-au înscris copiii la aceste ateliere a fost nevoia de a-și dezvolta abilitățile de a vorbi în public.
Reacții ale părinților:
,, Îți mulțumim cu recunoștință, Antonela pentru că te-ai gândit și la Mediaș când ai lansat proiectul și atelierele de public speaking!
Îți mulțumesc pentru răbdarea, empatia și deschiderea față de copii, ai lucrat chiar și cu copii cu vârsta de 7 ani și nu în ultimul rând îți mulțumim pentru tehnicile aplicate împreună cu cei mici despre cum să își învingă emoțiile, cum să își construiască un discurs și cum să vorbească fluent și cu sens în public.
Îți mulțumesc pentru că m-ai provocat și pe mine și m-ai scos în fața publicului.
Mi-am dat seama că am emoții mai mari decât copiii și acum îi înțeleg și mai bine pe ei. Îți mulțumim pentru prețioasele cadouri primite, sunt valoroase pentru noi și deja am și lecturat din ele. Mulțumim! Mulțumim! Mulțumim!’’ (M. B., Mediaș)
,,Foarte frumos cu emoții mari și mici atât pentru copii, cât și pentru părinți. Totul a decurs frumos. Este bine să înveți de când ești mic, pentru a stăpâni arta de a vorbi în public.” (S. M., Mediaș)
,,Mulțumim. Sunteți minunată! La cât mai multe astfel de experiențe!” (F. C., Sibiu)
,,Mulțumim pentru acest frumos proiect derulat la Sibiu. Ioan jr.a avut un discurs despre pasiunea lui de a face jocuri. Felicitări!” (C. V., Sibiu)
,,Este un copil foarte timid, dar își dorește să devină cântăreață, chiar dacă are un pic de trac la vorbitul în public.
Copiii au primit materiale informative, au început un discurs de la o perioadă foarte scurtă de timp, li s-a indicat cum ar trebui să fie discursul, au făcut tot felul de exerciții în grupe.
Am avut un copil foarte timid, făcea atac de panică și nu vroia să vorbească nimic, iar acum la discursul final s-a descurcat foarte bine, a improvizat, a fost un pic roșie în obraji, dar evoluția ei a fost foarte bună.” (M. T., Tg. Mureș)
Reacții ale copiilor:
,,Acest curs mi s-a părut interesant. Am învățat că nu trebuie să îți fie frică atunci când vorbești în public, poți să faci cunoștință cu mai mulți oameni.
Sunt în clasa a II-a și atunci când trebuia să răspund în clasă, la ore, eram emoționată. Discursul meu la gală a fost despre stele și magneți și a fost primit foarte bine.” ( M.B., 10 ani, Tg. Mureș)
,,Am venit la acest curs, pentru că eu sunt o fire mai rușinoasă și îmi era foarte greu să mă exprim cu un public mai mare și m-am gândit că astfel de ateliere mă pot ajuta.
Mi-era frică să nu greșesc sau să nu deranjez publicul cu ceea ce spun.
Am învățat să fiu mai liniștită și să am încredere în mine că pot să țin un discurs în fața publicului.
Am mai învățat că este în regulă și chiar dacă ceilalți mă judecă, nu trebuie să fie o problemă pentru mine. Acest curs chiar m-a ajutat foarte mult.” (M.B., 12 ani, Tg. Mureș)
,,Chiar dacă la început am fost tristă pentru că m-a trimis mama la aceste ateliere și nu știam despre ce este vorba, îmi era teamă că vor râde alți copii de mine, iată că după 4 întâlniri am reușit să-mi înving teama, să fiu veselă și să-mi structurez un discurs.
Mă va ajuta în viitor și la școală. Așa că, mulțumesc mama, mulțumesc Antonela, pentru răbdare.” (C.V., 14 ani, Mediaș)
,,M-am simțit foarte bine, încă din prima zi alături de alți copii. Am râs, am lucrat în echipe, am adus de acasă recuzită, am vorbit despre pasiunile mele.
Nu am ajuns la Gală, deoarece am fost plecată din localitate, dar am trimis discursul meu despre ciocolată. Mă bucur că v-am cunoscut și aștept să ne revedem.” (M.T., 13 ani, Sibiu)
,,Îi felicit pe toți copiii, atât pe cei care au reușit să ajungă la gală, cât și pe cei care au fost prezenți la toate atelierele de public speaking, pentru că au avut curajul să își învingă teama, chiar și atunci când le-a fost dificil, au descoperit ce înseamnă să lucrezi în echipă, indiferent de vârsta partenerilor de joc și să-și structureze un discurs astfel încât să impresioneze publicul.
Cel mai mic participant la ateliere a avut vârsta de 7 ani, iar cel mai mare vârsta de 15 ani.
Copiii au făcut schimb de informații, au vorbit despre pasiunile lor și au reușit să impresioneze atunci când au zâmbit, au folosit recuzita și au arătat de creativi pot fi”, spune Antonela Sofia Barbu, formator și manager de proiect.
Proiectul de dezvoltare personală pentru copii a fost prezentat în cadrul Conferinței Bibliotecarilor și Bibliotecilor Publice din România organizată de Biblioteca Județeană Mureș în perioada 28 – 31 mai 2024.
Astfel, cei prezenți au aflat cât este de important acest proiect, cum a fost primit de către părinți și copii, dar mai ales care sunt cele trei secrete ale unui parteneriat de succes:
•Să fii deschis noilor idei venite din partea comunității.
•Să cooperezi, să te implici, să cunoști nevoile comunității.
•Să ai aceleași obiective comune cu partenerii.
„Proiectul care răspunde nevoilor utilizatorilor bibliotecilor și centrelor de informare din orașele Tg. Mureș, Mediaș, Sibiu, dar și Alba Iulia, respectiv Brașov, orașe cu personalități emblematice, făuritoare de istorie în domeniul cultural, al științelor și al artelor l-am depus în luna martie 2024 spre finanțare la Administrația Fondului Cultural Național – Secțiunea Educație prin Cultură.
Rezultatele finale vor fi afișate în cursul lunii iunie. Până atunci, să ne țineți pumnii! Mulțumesc managerilor instituților de cultură, parteneri în cadrul acestui proiect și echipei care mi-a fost alături în acest demers”, încheie Antonela Sofia Barbu, formator și manager de proiect.