Asistent maternal: În meseria asta îți trebuie multă, multă răbdare și dragoste

Ana Frâncu locuiește în Cisnădie și din 1999 este angajată ca asistent maternal. De 11 ani se ocupă de trei surori pe care le consideră fiicele ei. Pe cea mai mică a crescut-o de la trei luni. De multe ori viaţa a fost grea, banii au fost puţini, dar spune că dacă ar fi să o ia de la capăt ar face exact acelaşi lucru.
În 1999 Ana Frâncu, al cărei băiat avea atunci deja 21 de ani, a aflat de la prietenele sale că cea mai nouă meserie era cea de asistent maternal. A iubit întotdeauna copiii, mai ales bebeluşii, şi s-a gândit imediat că această meserie i s-ar potrivi.
„Am discutat foarte serios cu soţul şi băiatul. Eu iubesc enorm copiii. Aş fi vrut să am mai mulţi, dar nu s-a putut. Noi atunci aveam o mică firmă la care lucram şi eu. Am plecat din firma soţului şi am devenit asistent maternal. Primul copil pe care l-am avut în grijă a fost un băieţel pe care am fi vrut să-l înfiem. N-am reuşit pentru că încă se făceau adopţii internaţionale şi a fost adoptat în Italia”, povesteşte Ana Frâncu.
Tot în Italia a plecat şi fetiţa care i-a fost adusă ulterior şi de care a avut grijă timp de un an. Al treilea copil care a ajuns la ea a fost o fetiţă din Vâlcea, dar după o perioadă aceasta a fost trimisă în Vâlcea pentru că fiecare copil trebuia să stea în judeţul de provenienţă.
În 2001 a ajuns la ea o fetiţă de 3 luni.
„Era atât de frumoasă. Am luat-o, am dus-o acasă, am îmbăiat-o, am îmbrăcat-o în hăinuţele mele şi apoi am pupat-o din cap până în picioare” îşi aminteşte Ana
Cu bune şi rele, cu nopţi nedormite, cu boli ale copilăriei, cu satisfacţii mai mici sau mai mari, cu unele lipsuri, au trecut anii. Când cea mică împlinise trei ani, Direcţia pentru Protecţia Copilului Sibiu a descoperit că fetiţa mai avea două surori – una de 11 luni şi una de cinci ani. Ana Frâncu a fost pusă în faţa unei decizii extrem de dificile: fie lua şi celelalte două fetiţe, fie cea pe care ajunsese să o considere copila ei, trebuia să plece.
„Cele trei surori trebuiau să crescă împreună. Ne-am consultat cu soţul şi cu fiul. Ne-am gândit foarte bine. Mi-ar fi fost greu să renunţ la cea mică. În plus, ştiam că şi celelalte au nevoie de o şansă. Copiii n-au nicio vină că au venit pe lume. Am decis să le luăm şi pe celelalte două”, spune Ana Frâncu.
A luat decizia în cunoştinţă de cauză: crescuse un băiat şi trecuse de perioada dificilă a primilor ani cu una dintre surori. Ştia că nu va fi uşor, ştia că vor fi sacrificii, ştia că banii vor fi puţini, pentru că tot cu un salariu rămânea.
„Nu a fost deloc uşor. Cea de 11 luni avea un handicap mediu, iar cea mare, la cinci ani, nu vorbea. Cu cea mică am făcut doi ani de zile gimnastică de recuperare pentru că până atunci copilul nu fusese stimulat. Cu cea mare am făcut exerciţii de dicţie, până când a învăţat să vorbească. Cea mică era în cărucior, una era prinsă de fusta mea şi cu cealaltă eram în braţe. Nu a fost uşor, dar acum, privind în urmă, eu sunt mândră de ce am realizat”, povesteşte Ana Frâncu.
Fetele sunt parte integrantă din familie, merg la şcoală, sunt vesele, sunt cuminţi, au prieteni şi au o viaţă normală.
Întrebată dacă ar renunţa la „fetele ei”, Ana Frâncu este extrem de categorică: „Niciodată. Este exclus aşa ceva. Nu am cum să renunţ la ele. N-aş renunţa la ele. Nici nu se pune problema. Nici după ce fac 18 ani şi ies din sistem eu nu renunţ la ele. N-am cum să le dau afară din casă. Cât timp sunt cuminţi – şi sunt cuminţi – aici au un cămin”, spune Ana Frâncu.
Direcţia de Protecţia Copilului Sibiu caută periodic să angajeze asistenţi maternali. Rareori sesiunile de recrutare de personal au însă succes.
Ana Frâncu, care face deja asta de 15 ani, crede că banii puţini şi teama le fac pe femei să nu se înhame la aşa o sarcină dificilă.
„Avem un salariu de 730 de lei. Banii sunt puţini. Noi nu avem concediu, nu avem sărbători, nu avem zile libere. Nu vine nimeni pe banii ăştia. În plus, este greu. Noi am fost mulţi asistenţi maternali, dar la multe femei le-au luat copiii după ce au stat mult timp cu ei. N-ai cum să nu te ataşezi de copii şi când ţi-i ia, este cumplit. Femeile au suferit enorm şi s-au îmbolnăvit, iar apoi au renunţat”, explică Ana Frâncu.
Ea spune însă că n-ar schimba nimic din viaţa ei şi, dacă ar fi să o ia de la început, ar face exact acelaşi lucru.
Întrebată ce-ţi trebuie pentru a fi un bun asistent maternal, Ana Frâncu spune: „Trebuie să iubeşti copiii. În meseria asta îţi trebuie multă, multă răbdare, dar îţi trebuie şi dragoste. Fiecare copil este diferit, fiecare copil are nevoile lui, personalitea lui şi este nevoie de răbdare, dar şi de multă, multă dragoste. Sunt copii care au suferit handicapul părăsirii şi au nevoie de dragoste pentru a-şi reveni”.
Şi în prezent Direcţia pentru Protecţia Copilului face angajări pentru că tot mai mulţi copii au nevoie de îngrijire.
Cei care doresc să devină asistenţi maternali trebuie să aibă capacitate deplină de exerciţiu, să aibă domiciliul în judeţul Sibiu şi să aibă acces la servicii medicale şi educative. De asemenea, trebuie să aibă în folosinţă o locuinţă, să aibă minimum zece clase şi să fie dispuşi să primească copii în plasament în regim de urgenţă, cu vârste cuprinse între 0 şi 3 ani.
Pentru servicii, se oferă slariul minim pe economie la care se daugă diferite sporuri pentru vechime, hrană, pentru numărul de copii sau pentru starea de sănătate a copilului.
La sfârșitul anului 2013 erau înregistrați în evidențele Direcţiei Generale de asistenţă socială şi Protecţia Copilului Sibiu 174 de asistenți maternali care aveau în plasament 352 copii. În prezent, sunt angajați 165 de asistenţi maternali profesioniști care au în plasament 318 copii. În anul 2014 s-au angajat 8 asistenți maternali profesioniști.