În Duminica aceasta gustăm din cuvintele rostite de Domnul Iisus mulțimii ce-L urma. Intuiția duhovnicească a Părinților ne așază cuvintele acestei Evanghelii (Luca 6.31-36) îndată după textul care ne-a povestit, în duminica trecută, cum Domnul îi cere lui Simon să depărteze corabia de țărm pentru a vorbi oamenilor și pentru a le binevesti Evanghelia milei și a dreptății.
E posibil ca astfel de cuvinte să fi fost cele care l-au convertit pe Simon, pe pescarii ce aveau să-i fie Apostoli? Sunt cuvintele vieții veșnice. Deci este posibil să fi convertit generații și generații de oameni. E parte din Predica de pe Munte din care noi reținem Fericirile și rugăciunea Tatăl Nostru. Dar ea este mult mai amplă, dovedind cât de mult prețuia Domnul inteligența mântuitoare a poporului în care Își aflase „cetățenia” pământeană.
„Ce ție nu-ți place, altuia nu-i face!”
Priviți la aceste cinci versete cum sunt construite. Parte pozitivă – „faceți aceasta” și parte interogativă – „și dacă nu faceți precum Vă spun, cum dovediți că sunteți ai Evangheliei?” Altfel spus, nu ne prezintă două Evanghelii: una pentru puternici și una pentru slabi, una pentru înaintați în credință și o alta pentru „începători”.
Ne vădește în cuvintele Sale – ca întotdeauna – că ne știe foarte bine ca fire umană. Regulile de aur pe care ni le pune la îndemână în aceste cuvinte s-au transformat, deseori și în multe longitudini geografice, în ecouri ale înțelepciunii populare. Căci Domnul spune: „Precum voiți să vă facă vouă oamenii, faceți-le și voi asemenea” (Luca 6.31), iar poporul reține: „Ce ție nu-ți place, altuia nu-i face!” Un soi de formulare în negativ a cererii dumnezeiescului Învățător.
Dintre cele care ne cere Domnul să le plinim, toate vizează împlinirea umanului prin urmarea propunerii de îndumnezeire la care ne cheamă El. Ultima cerere a Sa din acest scurt „decalog” ne dovedește că nu efortul personal de a face bine, de a iubi pe vrăjmaș ori de a ajuta financiar fără a aștepta întoarcerea împrumutului ne fac oameni. Acestea toate șlefuiesc la statura noastră de a fi milostiv precum Tatăl Ceresc.
Adânca pătimire prin care Tatăl Se leagă cu noi: Mila!
Scriam în săptămânile trecute – în perioada cinstirii Sfintei cruci – că măsura fiecărui om este dată de măsura împlinirii Crucii. Pare că axa care leagă cerul de pământ prin Cruce e mila, capacitatea de a împlini sfințenia prin urmarea Tatălui. Puțini chemați la aceasta și mai puțin împlinitori. Căci nu vorbim nici de donații și nici de voluntariat, nici măcar de milostenie. Ci de adânca pătimire prin care Tatăl Se leagă cu noi: Mila! Capacitatea de a jertfi tot pentru a scoate omenirea din moarte și păcat. Din înțepenirea în întunericul iadului. Tatăl știe. Căci pe Fiul Său Unul Născut a dat…
 îndată după ce Domnul îi cere lui Simon să depărteze corabia de țărm pentru a vorbi oamenilor și pentru a le binevesti Evanghelia milei și a dreptății.){kind=link}