Ministrul Educației Sorin Cîmpeanu a declarat la sfârșitul săptămânii trecute că înscrierile în clasa pregătitoare încep pe 23 februarie și se desfașoară până pe 13 martie, cu o săptămână mai târziu față de calendarul inițial. Conform datelor furnizate de reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Sibiu, în județul nostru sunt aprobate 205 clase la nivel de clasă pregatitoare, dintre care 16 sunt la secția germană, 2 la maghiară și restul la secția română, pe tot judetuțul.
Pe 16 februarie, vor fi afișate în fiecare școală, pe site-urile acestora și pe cel al inspectoratului scolar, circumscriptiile școlare și planul de școlarizare propus.
În perioada 16 – 27 februarie, vor fi organizate în școli întâlniri pentru informarea și consilierea părinților copiilor din grădiniță care vor fi cuprinși, în anul scolar 2015 – 2016, în învățământul primar.
În perioada 18 – 26 februarie, va fi organizată în școli Ziua porților deschise.
în perioada 23 februarie -13 martie 2015, părinții vor completa cererile-tip de înscriere, online sau la școala la care solicită înscrierea copiilor.
Pe 20-21 martie vor fi afișate listele cu copiii înmatriculați, locurile rămase libere și copiii neînscriși după prima etapă.
Pe 23 martie, școlile vor afișa la avizier numărul de locuri rămase libere după prima etapă și procedura de repartizare în cea de-a doua etapă de înscriere. În această etapă, părinții depun cererile de înscriere la secretariatul școlii pe care o doresc pentru copiii lor, în perioada 24 martie – 3 aprilie. Listele finale cu copiii înscriși în clasa pregătitoare vor fi afișate pe 10 aprilie.
Și anul acesta, Ministerul Educației păstrează excepția prin care copiii de 7 ani care nu au fost înscriși în învățământul primar în anul școlar 2014 – 2015 pot fi înscriși direct în clasa I. In cazul acestora, înscrierile direct în clasa I, în școala de circumscripție, se fac în perioada 23 februarie – 13 martie 2015, iar între 23 martie și 3 aprilie depun solicitările de înscriere părinții care solicită înscrierea în altă școală. (Sursa Mediafax)




