10.2 C
Sibiu
marți, aprilie 21, 2026

Nimeni nu este mai presus de … parlamentari

Cele mai citite

După ce în ultima jumătate a anului trecut, mai bine zis, înaintea alegerilor prezidențiale, parlamentarii au răspuns pozitiv solicitărilor justiției de retragere a imunității senatorilor sau deputaților anchetați, iată că, la nici 3 zile de la vizita și discursul președintelui Iohannis în plenul Parlamentului, avem o nouă sfidare a bazei statului de drept „Nimeni nu este mai presus de lege”.
Prin votul împotriva începerii urmăririi penale contra fostului ministru Varujan Vosganian, senatorii și-au arogat drepturile justiției – și-au luat ei înșiși rolul de judecători, luând decizia că în prezent colegul lor este nevinovat și nu merită să ajungă sub ghilotina procurorilor. Nimeni nu contestă faptul că Vosganian ar putea fi un om onorabil, care n-a prejudiciat statul în modul în care procurorii îl acuză în dosarul Romgaz (pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, abuz în serviciu și complicitate la delapidare ) însă acest lucru trebuie să îl stabilească organele competente de judecată, ele singure având rolul să pornească de la prezumția de nevinovăție, dreptul oricărui cetățean, să asculte argumentele ambelor părți și ulterior să ia o decizie.
Ziua de ieri a întors Parlamentul în acea „marți neagră”, în care parlamentarii și-au votat legea amnistiei și a grațierii. Întrebarea este de ce, după ce România a avut în sfârșit unul dintre cele mai bune rapoarte MCV pe justiție din toate timpurile, a fost nevoie de această nouă pată neagră, în care justiția să fie blocată de politic?
Nu cred că emoțiile create de discursul rostit în lacrimi, cititul unei cărticele de rugăciuni și ungerea cu mir în timpul ședinței parlamentare la care a recurs Vosganian au fost cele care i-au impresionat pe colegii parlamentari, asigurați de „afecțiunea” și „recunoștința” pe care senatorul a declarat că le-o poartă.
Cred că mai degrabă scheletele ascunse în propriile dulapuri, teama că în locul celui numit ieri Vosganian, la un interval mai scurt sau mai lung de timp, vor urma ei înșiși. Și atunci, dacă mai există un precedent, un alt parlamentar salvat, ar mai putea avea o șansă. Un răstimp în care să se mai bucure de câștigurile rezultate din acte de corupție, de trafic de influență, de primire de mită, de spălare de bani… de timp în libertate. Pentru că mai mult decât timp și scurte amânări, în acest moment nu mai pot obține nimic. Bulgărele de zăpadă lansat de DNA a pornit la vale și nu numai că nu mai poate fi oprit, dar va rade toți corupții din cale și va fi tot mai voluminos.

spot_img
Ultimele știri

Licitație SEAP pentru manualele de clasa a IX-a: 113 titluri, contracte pe 8 ani și buget de peste 94 milioane lei

Ministerul Educației a lansat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP), pe 10 aprilie 2026, licitația pentru noile manuale...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect