11.3 C
Sibiu
luni, aprilie 20, 2026

Alături de balerinul Bogdan Nicula

Cele mai citite

Solist în compania lui Martin Schläpfer de mai mulți ani – în prezent la Baletul din Rhein, Düsseldorf -, Bogdan Nicula este un balerin român de talie internațională. Cu studii în București, Canada și Monte Carlo, Bogdan Nicula a colaborat cu numeroși coregrafi importanți, precum Gisela Rocha, Nick Hobbs, Nils Christie, Nicolo Fonte, Paul Lightfoot şi Sol Leon, George Balanchine, Christopher Bruce. Astfel, activitatea sa artistică s-a dezvoltat atât pe coregrafii clasice și neoclasice, cât și pe cele contemporane.
În cadrul Baletului din Rhein este unul dintre cei mai importanţi dansatori, evoluând în noi producţii precum: „Signing off” de Paul Lightfoot şi Sol Leon, „The Four Temperaments” – Melancholic de George Balanchine şi noi creaţii ale lui Martin Schläpfer („Neither”, „Forellenquintett”), „Irreversibel” de Teresa Rotemberg şi premiera mondială „Frozen Echo” de Regina van Berkel. În mai 2013 prezintă în premieră spectacolul „Flash.STOP” în Bucureşti, realizat în memoria Mihaelei Santo, fosta sa profesoară de la Liceul de Coregrafie “Floria Capsali”.
Bogdan Nicula a fost diagnosticat cu ALS (scleroză laterală amio-trofică) și are urgentă nevoie de un transplant de celule stem, o operaţie care poate fi efectuată în Thailanda, dar cu costuri foarte mari. În aceste condiții, Teatrul de Balet Sibiu lansează un apel către întreg publicul din Sibiu pentru ajutorarea balerinului român Bogdan Nicula:
Întreg colectivul Teatrului de Balet Sibiu este alături de Bogdan Nicula. Împreună, artiştii angajaţi ai teatrului şi personalul administrativ, vom face o donaţie în conturile deschise de către mama lui Bogdan. Facem un apel către întreg publicul nostru şi către toţi sibienii să susţină această cauză şi din puţinul lor să facă fiecare o donaţie. Împreună avem forţa să salvăm un artist de valoare al românilor. Sperăm din suflet ca publicul să răspundă apelului nostru. Suntem alături de familia lui Bogdan şi vom depune toate eforturile pentru ca în perioada următoare să ajutăm la strângerea sumei de bani necesară transplantului.” Ovidiu Dragoman, director Teatrul de Balet Sibiu
Bogdan este una din persoanele aproape de sufletul meu, ne cunoaştem de foarte mulţi ani. Activitatea artistică ne-a dus pe fiecare în diferite colţuri de lume, dar ne-am întâlnit cu mare bucurie de fiecare dată când am avut ocazia. Vestea că suferă de această boală îngrozitoare (ALS) m-a lăsat fără cuvinte. Simt o tristeţe permanentă în tot ce fac în fiecare zi şi îmi este foarte greu să accept că o persoană atât de energică trece prin aceste momente. Vă rog să fiţi alături de Bogdan pentru că numai împreună îl putem ajuta.” Ovidiu Iancu, prim solist Teatrul de Balet Sibiu
Donațiile se pot face în două conturi deschise la BRD, agenția Carol, București:
– Cont lei : RO 27 BRDE 441 SV 250 658 444 10
– Cont euro : RO 55 BRDE 441 SV 252 864 444 10, cod SWIFT BRDEROBU

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: Lia Olguța Vasilescu, atac DEVASTATOR la Ilie Bolojan. „Are două zile să DEMISIONEZE”

Primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu, susține că premierul Ilie Bolojan ar avea două zile la dispoziție să demisioneze, ca...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect