Voleibalistele sibiene continuă marşul triumfal spre faza semifinală. Ele au acumulat cea de-a şasea victorie din tot atâtea posibile, în grupa de la faza zonală. Cu puţin timp în urmă, echipa de cadete a CSŞ Sibiu a învins pe CET CNMB Râmnicu Vâlcea. Fetele pregătite de Traian Prişcă s-au impus cu 3-0 la seturi, scor 25-18, 25-11 şi 25-19. Meciul a fost la discreţia jucătoarelor noastre în primele două manşe, seturi pe care le-au controlat uşor. În al treilea, sibiencele au trebuit să muncească ca să recupereze un început slab, soldat cu un dezavantaj de patru puncte, 0-4, 4-8. Au făcut-o, de la 13-15 au câştigat trei puncte consecutive, şi nu s-au mai uitat înapoi decât la finalul jocului, 25-19. CSŞ Sibiu : Teodora Dragotă, Cosmina Obreja, Cristina Şchiopu, Cristina Păduraru, Tania Micloş, Camelia Cotârlea, Irina Antonescu, Ştefania Bărbat, Silvana Antonescu, Adriana Cucu şi Iulia Borbel.




