Miercuri a fost semnat la sediul municipalității medieșene un nou contract de achiziție din cadrul proiectului de dotare a unităților de învățământ din Mediaș.
Proiectul este finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Componenta 15 – Educație, beneficiarii fiind toate instituțiile de învățământ preuniversitar, gimnazial și liceal din municipiul Mediaș.
Contractul semnat are o valoare totală de 4.812.647,98 lei cu TVA și este este încadrat în lotul: „Achiziție mobilier săli de clasă“.
În urma realizării achiziției, unitățile de învățământ medieșene vor fi dotate cu diverse tipuri de mobilier și de echipamente, printre care: scaune și pupitre individuale pentru elevi, catedre și scaune pentru profesori, dulapuri pentru depozitarea materialelor didactice, table magnetice, măsuțe și scaune pentru preșcolari, rafturi pentru bibliotecă.
„Am spus mereu că investițiile în învățământ din municipiul Mediaș vor fi o prioritate pentru mine și pentru colegii mei din administrația locală.
Am semnat astăzi un contract de aproximativ 4.800.000 de lei, un contract care are la bază în primul rând un dialog constant cu reprezentanții instituțiilor de învățământ din oraș.
Nu facem altceva decât să punem la dispoziția tuturor instituțiilor de învățământ din oraș baza materială de care fiecare copil are nevoie pentru a face performanță”, a declarat primarul Mediașului, Gheorghe Roman.