Miercuri dimineață, anchetatorii au descins din nou în cazul finanțării campaniei prezidențiale a lui Călin Georgescu.
De această dată sunt vizate atât sediile unor firme, cât și locuințele administratorilor acestora. Potrivit unor surse, au loc patru percheziții domiciliare, la 2 persoane fizice dar și la sediile sociale ale unor firme.

Surse judicare au declarat pentru Mediafax că perchezițiile au loc în legătură cu Horațiu Potra și finanțarea campaniei lui Călin Georgescu.

Patru percheziții au loc la această oră, în județele Argeș și Vâlcea, în cazul Potra. Potrivit unor surse, sunt vizate și sediile a două firme prin care sunt închiriate maşinile folosite de Călin Georgescu, şi anume Flamicom Impex şi RCI Leasing România SRL.



Polițiștii Inspectoratului General al Poliției Române – Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice fac 4 percheziții domiciliare, în județele Argeș și Vâlcea, la domiciliile a două persoane fizice și sediile sociale și punctele de lucru a două societăți.
„Activitățile au loc într-un dosar penal aflat în supravegherea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de Urmărire Penală, în care se efectuează cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunilor de coruperea alegătorilor, spălare a banilor, fals informatic și promovarea cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unei infracţiuni contra păcii şi omenirii sau promovarea ideologiei fasciste, rasiste ori xenofobe, prin propagandă, săvârşită prin orice mijloace, în public”, transmite Poliția Română.