Tratament personalizat pentru bolnavii de cancer

spot_img
Cele mai citite

„Bazată pe ultimele descoperiri în biologia moleculară şi genetică, abordarea personalizată creşte speranţa de viaţă a pacienţilor, fiind mult mai eficientă şi mai puţin toxică”, a subliniat prof. dr. Necdet Uskent, specialist în tratamente de ultimă generaţie, cu prilejul Simpozionului medical turco-român, desfăşurat în perioada 31 august – 1 septembrie, la Istanbul. Acesta a evidenţiat că echipele multidisciplinare şi accesul la tehnologiile de vârf asigură diagnosticarea rapidă şi aplicarea tratamentelor optime, economisind timp critic pentru pacienţi, scrie Agerpres. „Avem un laborator foarte dezvoltat de biochimie şi hematologie şi prin intermediul laboratorului de genetică putem face teste cromozomiale, de biologie celulară. Diferenţele de nivel molecular pot face ca pacienţii să răspundă diferit la tratament, chiar dacă au acelaşi tip de cancer”, a explicat specialistul de la Centrul Medical Anadolu, unde circa 200 de români merg lunar să se trateze. Acesta a adăugat că „în urmă cu 7 – 8 ani tratamentele se prescriau pe boală, ulterior s-a constatat că boala are particularităţile ei, diferă de la un pacient la altul, se manifestă diferit”. „Am înţeles că tumora are o identitate genetică şi această identitate genetică înseamnă să ştim care este problema moleculară care a dat naştere bolii. Dacă ştim acest lucru, folosim inhibitori pentru acea problemă moleculară şi putem obţine rezultate mult mai bune şi dăm şi mai puţine toxine pacientului, în plus este şi mai eficientă financiar. Pacienţii care au unele mutaţii răspund mai bine la acest tratament cu inhibitori decât la cel chimio, procentul de răspuns bun al acestora este de 77%. Inhibitorii se administrează pe acea mutaţie”, a arătat prof. dr. Necdet Uskent. Liliana Nenciu

spot_img
spot_img
Ultimele știri

De ce cumpărăm produse de care nu avem nevoie când mergem la supermarket. Psiholog: „Reducerea nu înseamnă automat economie”

Promoțiile din supermarketuri ne pot determina să cheltuim mai mult decât ne-am propus. Ofertele de tipul „3 la preț...

Știri pe același subiect