Profesorul Simona Mihaiu de la Colegiul Școala Națională de Gaz Mediaș a încetat din viață în cursul zilei de joi.
Anunțul a fost făcut de colegiul medieșean pe pagina oficială de Facebook a instituției.
„Cu profundă durere în suflet, anunțăm trecerea în neființă a doamnei profesoare Mihaiu Simona, un dascăl dedicat, un om de o aleasă noblețe sufletească și un sprijin neprețuit pentru generații întregi de elevi.

Plecată mult prea devreme dintre noi, doamna profesoară va rămâne veșnic în amintirea celor care au cunoscut-o și apreciat-o pentru profesionalismul, blândețea și devotamentul cu care și-a îndeplinit misiunea.
Priveghiul va avea loc în această seară de la ora 19.00 iar slujba de înmormântare va avea loc mâine, 29.06.2025, de la ora 13.00 la Biserica Penticostală Betel Mediaș de pe Str. Avram Iancu, nr. 35.
Dumnezeu să o odihnească în pace! Condoleanțe familiei!”, a transmis Colegiul Școala Națională de Gaz Mediaș pe Facebook.
Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.




