Cel mai simplu și mai uitat dintre gesturile lumii. Un soi de alfabet agrar aducea copilul să învețe cu ușurință modul în care își poate câștiga hrana. Ce-l învățau părinții? Să nu risipească. Să nu aștearnă în pământ rău sămânța cea bună. Să nu rateze rodirea prin împrăștiere.
Hristos Domnul rostește Parabola Semănătorului dinaintea unor oameni care-și câștigau greu pâinea. Noi astăzi ne plângem de munca din birouri. Ei nu se plângeau nici de căldura infernală a puținului câmp ce-l aveau și nici de plata unor incredibile taxe către Ierusalim și Roma. De aceea Semănătorul din pildă nu se plânge. Explică. Pregătește oamenii să treacă dinspre ceea ce văd la ceea ce au de înțeles în plan personal. Caută să lumineze. Să dăruiască stropul de lumină care să le fie acelora început așezării în înțelegerea Evangheliei.
Domnul Iisus Hristos nu predică să facă pe deșteptul dinaintea unor oameni. Nici să Își dovedească Sieși vreo calitate oratorică. Dar priviți asupra pildei acesteia, simplă ca o sămânță de grâu, în care se vădește toată grija Lui de a-și încuraja oamenii, de a-i crește, de a le oferi mijlocul prin care pot să acceadă la Împărăție. Pentru că niciun cuvânt al Domnului nu este spre a bloca accesul la Har. Iar pilda aceasta dovedește mărinimia fără seamăn a Semănătorului Hristos. Arcul în care mâna Sa descrie semănarea este peste puterea noastră de înțelegere. Un arc larg în care suntem cuprinși, cu bune și rele, cu riscul de a pierde El pentru a câștiga noi în rodire. Ba, mai mult, ne spune că ne vede drept țarini diferite în calitate, dar așteaptă de la noi propria așezare prin credință pentru a schimba fertilitatea în Duh Sfânt a vieților noastre.
Pentru aceea Semănătorul Acesta nu poruncește sămânței-cuvânt să rodească. O oferă. Din belșug. Cu boierească bucurie. Cu încredere că noi, spre deosebire de pământ, avem conștiință și ne vom dori să fim „pământ” bun, „cei cu inima curată și bună” care „aud cuvântul, îl păstrează și rodesc întru răbdare”(Luca 8. 15). E nevoie de noi pentru ca El să fie Semănător împlinit. Observăm că nu e nimic ritualic, nimic de împlinit în strategii de marketing pastoral complicat. E linia sinceră a reacției la dragoste. Că nu vorbește Domnul despre minte și rațiuni frivole, ci despre inimă. Spațiul sacru al rodirii.
Pilda acesta este rostită deseori la deschiderea școlilor ori în diverse momente când tinerii își propun să învețe. Știu și eu, înaintea unor examene, de exemplu. Uneori aș așeza-o ca rugăciune. Pentru că ea cere reacție la cuvânt. Cine oprește rostirea unui astfel de text dinaintea copiilor riscă să-i lase ca o țarină cu spini și pălămidă, înăbușiți de grijile vieții și ratați în rodire. Să nu fie! Să ne rugăm pentru ca sămânța Cuvântului să rodească în inima lor. Nu vorbe. Ci împliniri!
Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.
