2.4 C
Sibiu
miercuri, noiembrie 19, 2025

Aproape 30.000 de pubele pentru colectarea deșeurilor vor fi distribuite medieșenilor

Cele mai citite

Municipalitatea medieșeană, prin operatorul de salubritate EcoSal Mediaș a început distribuirea noilor pubele pentru colectarea deșeurilor la gospodăriile de tip casă.

Se vor distribui 29.484 pubele negre, maro, galbene și albastre, pentru colectarea selectivă a deșeurilor (reziduale, biodegradabile, plastic/metal și hârtie/carton).

Programul distribuirii pubelelor va fi anunțat cetățenilor cu câteva zile înainte, prin distribuirea de materiale informative în cutiile poștale.

„Cetățenii sunt rugați să pregătească pubelele pe care le dețin, pentru a fi restituite operatorului de salubritate. Pentru preluarea noilor seturi de pubele, persoanele interesate trebuie să prezinte cartea de identitate.

Publicitate

În situația în care nu este prezentă nici o persoană la adresă în ziua stabilită, predarea și primirea pubelelor se va efectua la sediul S.C. Eco-Sal S.A.

Municipiul Mediaș este beneficiarul proiectului „Recipiente de colectare a deșeurilor”, care face parte dintr-un program mai amplu de dezvoltare și extindere a Sistemului de Management Integrat al Deșeurilor în județul Sibiu.

Programul este finanțat prin fonduri europene nerambursabile (Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020 și Programul de Dezvoltare Durabilă 2021-2027).

Printre principalele obiective ale acestui proiect se numără creșterea gradului de colectare selectivă a deșeurilor reciclabile și reducerea cantității de deșeuri care ajung la groapa de gunoi.

Mai multe informații despre acest proiect sunt disponibile pe site-ul și pe pagina de Facebook Eco-Sal Mediaș”, au transmis reprezentanții municipalității.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

Acum vin măsurile dureroase: salarii reduse cu 10%, inclusiv în Educație și Sănătate

Coaliţia de guvernare pregăteşte noi măsuri de austeritate pentru militari, poliţişti, medici şi profesori, salariile urmând să fie tăiate.Anul...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect