Pensionarii își primesc banii înainte de Paști

spot_img
Cele mai citite

Pensionarii sibieni vor primi, în luna aprilie, pensiile mai devreme, conform unui comunicat trimis de reprezentanții Casei Județene de Pensii. În acest sens, au fost facute demersuri pentru ca toți beneficiarii de penisii, să le primească în perioada 06 – 10 aprilie, prin intermediul Poștei Române SA. „Pentru a veni în sprijinul tuturor beneficiarilor în perioada Sărbatorilor Pascale, Casa Naţională de Pensii Publice, a stabilit achitarea în avans a pensiilor din sistemul public şi a altor drepturi prevăzute de legi cu caracter special, în luna aprilie 2015”, se arată în cumunicat. Dacă un pensionar nu este găsit acasă, acesta poate să își ridice banii de la ghișeul filialei poștale din zonă, până în data de 29 aprilie. Cei care își primesc pensia pe card, vor putea beneficia de ea din data de 8 aprilie.

spot_img
spot_img
Ultimele știri

Zburătorii s-au întors din Olanda mai puternici ca niciodată. 8 zile de cantonament la cel mai înalt nivel, înainte de Campionatul Național

Echipa de baschet în scaun rulant a Sibiului s-a pregătit la Eindhoven, la Centrul Olimpic Papendal, sub comanda unor...

Știri pe același subiect